Adunarea din Vechiul şi Noul Testament, aceeaşi în esenţă | Argumentul IV

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

Aşadar, recunoaştem cu toţii că pruncii din poporul lui Dumnezeu în perioada Vechiului Testament au fost membri ai Adunării, la fel ca părinții lor. Este sigur şi faptul că Adunarea lui Dumnezeu este aceeași în esenţă, cum a fost în acea perioadă. Şi bineînţeles, este drept și potrivit ca, respectând principiul lui Dumnezeu, copiii credincioşilor trebuie să fie membri ai Adunării în vremurile noastre, tot aşa cum erau odinioară cei din Adunare în perioada Vechiului Testament.

Sunt conștient de faptul că frații noștri baptiști nu sunt de acord cu această declarație. Ei afirmă că Adunările lui Dumnezeu în perioada Vechiului Testament și a Noului Testament nu ar însemna același lucru, ci ar fi atât de diferite în esență, încât nu s-ar putea aplica aceleași principii pentru ambele. Ei susțin că perioada Vechiului Testament a fost un fel de aranjament politic, având un caracter mai degrabă național decât spiritual; și că atunci când evreii au încetat să mai fie un popor, legământul sub care fuseseră puşi, ar fi fost cu totul dat la o parte, iar în locul lui ar fi fost introdus un legământ de un caracter cu totul nou şi diferit. Dar este foarte evident că acest punct de vedere este cu totul greşit.

Legământul avraamic s-a continuat și, ca urmare, a existat aceeaşi Adunare a lui Dumnezeu în două perioade distincte (Vechiul şi Noul Testament). Aceste lucruri se înţeleg foarte clar din Scriptură; ele reies inevitabil din principiile biblice cu privire la Adunarea lui Dumnezeu. Este de-a dreptul uimitor modul în care un creştin poate pune la îndoială aceste chestiuni. Tot ce este esențial cu privire la aceeaşi Adunare în cele două perioade se regăseşte în Biblie în mod evident. Au acelaşi Conducător divin, același legământ prețios, același plan spiritual măreţ, același sânge ispășitor, același Duh care sfinţeşte, în care ne bucurăm; viața și măreţia Adunării Noului Testament, pe care o cunoaştem din mărturia Scripturii, au fost de asemenea viața și măreţia Adunării lui Dumnezeu înainte de venirea lui Mesia. Suntem siguri că un om ajuns la maturitate este același individ care a fost atunci cât încă era un copil în braţele mamei lui. Tot aşa putem fi siguri că Adunarea, în deplinătatea luminii și privilegiilor ei, după venirea lui Hristos, este aceeași Adunare care, timp de mai multe secole înainte, deși cu mai puţină lumină și mai puţine privilegii, totuşi s-a bucurat de prezența și îndrumarea Conducătorului ei divin în pustie, după cum scrie în mod clar în Noul Testament (Faptele Apostolilor 7:38). Adevărul este ca apostolul Pavel, insuflat de Duhul lui Dumnezeu, în epistola către Galateni, compară în mod clar poporul legământului din perioada Vechiului Testament cu un moștenitor care nu avea încă vârsta suficientă. „Dar, câtă vreme moştenitorul este nevârstnic, eu spun că nu se deosebeşte cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe tot. Ci este sub epitropi şi îngrijitori, până la vremea rânduită de tatăl său. Tot aşa şi noi, când eram nevârstnici, eram sub robia învăţăturilor începătoare ale lumii. Dar, când a venit împlinirea vremii, Dumnezeu a trimis pe Fiul Său, născut din femeie, născut sub Lege, ca să răscumpere pe cei ce erau sub Lege, pentru ca să căpătăm înfierea” (Galateni 4:1-6).

Aşadar, apostolul insuflat de Duhul lui Dumnezeu, în epistola către Evrei, referindu-se la copiii lui Israel, spune: „şi nouă ni s-a adus o veste bună ca şi lor” (Evrei 4:2). Din nou, în epistola către Corinteni, spune: „toţi au mâncat aceeaşi mâncare duhovnicească şi toţi au băut aceeaşi băutură duhovnicească, pentru că beau dintr-o stâncă duhovnicească ce venea după ei; şi stânca era Hristos.” (1 Corinteni 10:3). Ni se spune că „Avraam a săltat de bucurie că are să vadă ziua Mea [ziua Domnului Hristos]: a văzut-o şi s-a bucurat.” (Ioan 8:56). Iar despre ceilalţi patriarhi suntem încredinţaţi că ei au văzut făgăduinţele Evangheliei de departe, și le-au acceptat. Aşadar, Adunarea lui Dumnezeu în perioada Vechiului Testament nu a fost doar o Adunare constituită de Dumnezeu, ci a fost o Adunare a Vestii Bune [Evangheliei], o Adunare a lui Hristos, o Adunare construită pe „aceeaşi temelie precum cea a apostolilor” (Efeseni 2:20).

Dar ceea ce arata în cel mai clar și evident mod ca Adunarea este aceeaşi în esenţa în cele două perioade (Vechiul şi Noul Testament), este acest pasaj memorabil și decisiv, din capitolul 11 din epistola către Romani, în care Adunarea lui Dumnezeu ne este înfăţişata prin imaginea unui măslin. Tot cu un măslin a comparat Domnul Adunarea Lui şi prin proorocul Ieremia. În capitolul 11, vorbind poporului despre legământul lui Dumnezeu din acea perioadă, profetul Ieremia spune: „Măslin verde, gras şi cu roade frumoase şi plăcute – este numele pe care ţi-l dăduse Domnul” (Ieremia 11:16). Dar cu privire la acest măslin, din cauza păcatului oamenilor care au părăsit pe Domnul, profetul spune: „cu vuietul unei mari trosnituri îl arde cu foc, şi ramurile lui sunt sfărâmate”. Vă rog să comparaţi pasajul aceasta cu limbajul apostolului Pavel în capitolul 11 din epistola către Romani: „Căci, dacă lepădarea lor a adus împăcarea lumii, ce va fi primirea lor din nou, decât viaţa din morţi? Iar dacă cele dintâi roade sunt sfinte, şi plămădeala este sfântă; şi dacă rădăcina este sfântă, şi ramurile sunt sfinte. Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate, şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului, nu te făli față de ramuri. Dacă te făleşti, să ştii că nu tu ţii rădăcina, ci rădăcina te ţine pe tine. Dar vei zice: „Ramurile au fost tăiate, ca să fiu altoit eu.” Adevărat: au fost tăiate din pricina necredinţei lor, şi tu stai în picioare prin credinţă: nu te îngâmfa, dar, ci teme-te! Căci dacă n-a cruţat Dumnezeu ramurile fireşti, nu te va cruţa nici pe tine. Uită-te, dar, la bunătatea şi asprimea lui Dumnezeu: asprime fata de cei ce au căzut, şi bunătate faţă de tine, dacă nu încetezi să rămâi în bunătatea aceasta; altminteri, vei fi tăiat şi tu. Şi chiar ei, dacă nu stăruie în necredinţa, vor fi altoiţi; căci Dumnezeu poate să-i altoiască iarăşi. Fiindcă, dacă tu, care ai fost tăiat dintr-un măslin care din fire era sălbatic, ai fost altoit, împotriva firii tale, într-un măslin bun, cu cât mai mult vor fi altoiţi ei, care sunt ramuri fireşti, în măslinul lor?” (Romani 11:15-24).

Nu putem pune la îndoială faptul că apostolul vorbește aici despre Adunarea din Vechiul Testament, folosind imaginea unui măslin bun. Acest fapt este într-adevăr unul recunoscut de toţi, şi de frații noștri baptiști. Apostolul insuflat de Duhul Sfânt spune aici despre acest măslin ca unele din ramurile lui fireşti (naturale), adică dintre evrei, au fost tăiate din pricina necredinței. Dar care a fost urmarea acestei tăieri? A fost pomul distrus? Nicidecum! Apostolul ne învață exact contrariul. Este evident din limbajul lui că rădăcina și trunchiul au rămas în continuare; iar Neamurile, ramurile unui măslin „sălbatic din fire”, au fost altoite în măslinul bun, deci în același pom din care ramurile dintâi fuseseră tăiate. Poate fi ceva mai clar să descrie faptul că Adunarea este una şi aceeaşi în perioada Vechiului Testament şi în Noul Testament?

Dar aceasta nu este totul. Apostolul ne spune că evreii urmează să fie aduşi înapoi de la răzvrătirea și rătăcirile lor, ca să intre în Adunarea creștină. Și în ce mod este descrisă această restaurare? Altoirea lor din nou, chiar în măslinul lor! Cu alte cuvinte, măslinul în care creștinii dintre Neamuri au fost altoiţi după venirea lui Hristos, este acelaşi măslin vechi din care oamenii vechiului legământ cu Dumnezeu erau ramurile fireşti. Atunci când evreii vor fi aduşi la un loc cu aceia dintre Neamuri în Adunarea creștină, apostolul spune în mod clar ei vor fi altoiţi din nou „în măslinul lor”. Cu siguranță, dacă Adunarea lui Dumnezeu din Vechiul Testament și cea din Noul Testament ar fi fost cu totul deosebite, trupuri separate, iar nu o singură Adunare în aspectele ei esențiale, atunci ar fi o greşeală de exprimare să îi prezinte pe evrei, când vor fi convertiţi la creștinism, ca şi cum vor fi altoiţi din nou în măslinul lor.

Anunțuri