Obiecția VI: “Ce folos are pruncul din botezul în apă?” | Obiectia VI

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

Mai este adusă obiecţia că botezul nu poate aduce copiilor nimic bun. Frații noștri baptiști spun: „Care este folosul? Ce folos poate să aducă puţină apă unui prunc neajutorat şi inconștient?” Împotriva acestei obiecții pot răspunde, la rândul meu, cu întrebarea: „Ce beneficii a adus tăierea împrejur pentru un copil evreu, neajutorat și inconștient, la vârsta de opt zile?” Să luăm bine seama că să nu nesocotim în vreun fel înţelepciunea măreaţă a lui Dumnezeu. [1]

Dumnezeu a stabilit ca rânduiala să fie aplicată pruncilor. Și, drept urmare, atunci când apostolul aduce în Romani 3:1-2 întrebarea, pe care o pun unii în zilele noastre, „Care este folosul tăierii împrejur?”, răspunsul este: “mare, în orice fel” (în traducere alternativă: “oricum, sunt mari”). Asemănător, atunci când este pusă întrebarea „Care este folosul botezului pruncilor noștri?”, eu pot răspunde: “folosul este mare, în orice fel”. Botezul este un simbol pentru adevăruri importante, și o pecete pentru multe binecuvântări importante din legământ.

Oare nu exista niciun folos în participarea la o rânduială care ne arată în cel mai minunat limbaj simbolic, multe dintre doctrinele fundamentale ale Evangheliei, lucruri de mare interes pentru noi și pentru urmașii noștri? Mă refer la doctrina despre starea noastră decăzută, vinovată, stricată din fire, şi la modul stabilit de înţelepciunea lui Dumnezeu în dragostea Lui pentru răscumpărarea noastră, prin sângele ispășitor al Mântuitorului, și curățirea Duhului Sfânt. Oare nu există niciun avantaj în dedicarea solemnă a copiilor noștri către Dumnezeu, printr-o rânduială potrivită stabilită chiar de El? Oare nu există niciun avantaj în angajamentul nostru din cadrul legământului, să ne creştem copiii noștri „în mustrarea și învățătura Domnului” (Efeseni 6:4)? Oare nu există niciun avantaj în atestarea publica a legăturii copiilor noștri alături de noi înșine cu Adunarea vizibilă, astfel încât pruncii să poată fi incluşi într-un legământ cu Dumnezeul părinților lor? Oare nu este nimic folositor sau mângâietor în a ne însuşi acea făgăduinţă a legământului: „Voi pune legământul Meu între Mine și tine, și sămânța ta după tine… voi fi Dumnezeul tău și al seminței tale după tine” (Geneza 17:7)? Oare este un lucru zadarnic pentru copiii noștri să fie aduşi, prin rânduiala divină, în sânul Adunării pentru grija ei materna și în atenţia rugăciunilor Adunării, numită şi „mama noastră” (Galateni 4:26)? Oare nu este de ajutor pentru părinți în educarea copiilor lor, să îşi aducă aminte din când în când că aceştia au fost sfințiți în mod simbolic, sau puşi deoparte, cu pecetea legământului cu Dumnezeu, și că trebuie să se supună angajamentelor solemne pe care le-au făcut?

Este adevărat, dragii mei prieteni, ca aceia care resping sau neglijează botezul copiilor lor, nu numai că greşesc împotriva Domnului Hristos prin neascultare fata de porunca Lui solemnă, dar de asemenea ei pierd foloase importante pentru ei şi copiii lor. Unii îşi imaginează că deoarece există controverse pe această temă, ar fi indiferent dacă pruncii lor primesc această rânduială sau cresc nebotezați. Dar prin aceasta oare nu încearcă ei să fie mai înțelepți decât Dumnezeu? Eu mărturisesc că nu cunosc toate avantajele care însoțesc această rânduială divină şi importantă a botezului în apă, nici toate urmările ei. Dar un lucru știu, anume că Hristos a hotărât această rânduială ca un semn al unor adevăruri prețioase, și o pecete pentru binecuvântări bogate pentru oamenii legământului Lui, inclusiv pentru pruncii lor. Cu siguranţă că în multe cazuri unii părinți fără credință adevărată şi-au adus copiii, prin actul botezului, sub grija, supravegherea și privilegiile Adunării, şi prin aceasta au avut totuşi un rol esențial pentru binele copiilor lor, chiar dacă părinţii înșiși au ajuns în flăcările veșnice ale iadului. Am văzut multe cazuri în care, atât cât s-a putut observa din exterior, exact aceasta a fost realitatea.

Să nu spună nimeni că o astfel de dedicare solemnă a unui copil înaintea lui Dumnezeu încalcă dreptul copilului să gândească și să acționeze pentru el însuși, atunci când va ajunge la vârsta la care poate să înţeleagă. Să nu spună nimeni că botezul copilului este în contradicție cu dreptul fiecărei ființe raționale la liberă cercetare și liberă voinţă. Această obiecție se bazează pe un raţionament care nu este creştinesc. Este în opoziţie cu educaţia în felul creştin a copiilor. Şi, dacă este pus în aplicare, acest raţionament se ridică împotriva tuturor restricțiilor și îndemnurilor pe care Cuvântul lui Dumnezeu le poruncește pentru părinți. Mai mult, dacă principiul acestei obiecții ar fi corect, atunci ar însemna că este greșit să umplem gândirea copiilor noștri cu dezgust pentru minciună, furt, beție, răutate și crimă, ca nu cumva umplerea gândirii lor cu astfel de prejudecăți să le afecteze dreptul lor de a cerceta în mod liber.

Adevărul este ca un scop măreţ pentru care a fost instituită Adunarea, este să vegheze asupra copiilor și să-i instruiască în cunoașterea și frica de Dumnezeu, și astfel să pregătească “o sămânță de oameni care să-L slujească”, să vestească “lucrarea Lui poporului care se va naşte” (Psalmii 22:30, 31). Și îndrăznesc să spun că orice sistem creştin de organizare care nu cuprinde copiii în prevederile sale pentru Adunare și în angajamentele legământului, acel sistem este greşit în esenţa lui.

Este posibil că pruncii să nu primească vreun folos vizibil în momentul botezului lor. Deși Dumnezeul milostiv ar avea putere, chiar și atunci, să însoţească semnul exterior cu binecuvântarea duhovnicească pe care o reprezintă, adică „spălarea nașterii din nou și prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt” (Tit 3:5). Dar din câte putem observa, nu se întâmplă aceasta. Totuși, această rânduială, atunci când este aplicată de către lucrători credincioşi, și primită de către părinții credincioşi ai copilului care este botezat, aduce beneficii din belşug, care “oricum, sunt mari” (Romani 3:2). Când copiii sunt botezați, ei sunt astfel recunoscuţi ca aparținând Adunării vizibile a lui Dumnezeu. Putem spune că ei sunt în mod solemn aşezaţi în școala lui Hristos ca elevi sau ucenici. Ei sunt puşi într-o situație prielnică în care să poată fi instruiți pentru Dumnezeu, şi chiar părinții lor sunt obligați astfel să-i crească şi să-i instruiască pentru Dumnezeu. Iar Adunarea este obligată să aibă grijă ca ei să fie pregătiţi în aşa fel, încât dreptul Domnului de proprietate asupra copiilor să fie mereu recunoscut și păstrat. Pe scurt, când cei care aplica botezul și părinţii pruncilor îşi respectă cu credincioşie convingerile, copiii sunt aşezaţi într-o poziţie binecuvântată, în care toate resursele harului, toate privilegiile legate de familia legământului cu Domnul Hristos, adică tot ceea ce se înţelege prin “educație creștină”, le este asigurat în modul cel mai potrivit. Părinții să se gândească la acest lucru, atunci când îşi aduc copiii lor pentru această rânduială sfântă. Și atunci când ajung la vârsta înţelegerii, copiii să conştientizeze responsabilitatea lor solemnă şi să îşi aducă aminte de ea.

Anunțuri