“La Cina Domnului ar avea dreptul să vină cei botezaţi cu apa în pruncie, indiferent de starea lor duhovnicească” | Obiectia X

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

O altă obiecție, adusă de multe ori cu încredere, împotriva botezului şi statutului pruncilor ca membri ai Adunării este că, dacă acestea ar fi bine întemeiate, atunci ar însemna că fiecare tânăr botezat, sau chiar copil, ar avea dreptul să vină la Cina Domnului dacă doreşte acest lucru, fără vreo cercetare sau nevoie de permisiune din partea celor din adunare. Frații noștri baptiști afirmă că astfel, deoarece mulţi dintre cei ce au fost botezați în copilărie sunt acum vizibil lipsiţi de evlavie, și mulți dintre chiar destrăbălaţi, dacă din încăpăţânare sau răutate ar veni totuşi la Cina Domnului, Adunarea ar ajunge de rușine din cauza acestor oameni nevrednici.

Această obiecție se bazează pe o mare greșeală. Vom dovedi aceasta, privind la principiile societății civile. Fiecare copil este un cetățean al țării în care s-a născut, un cetățean deplin. Nu există cetățenie doar pe jumătate. El este un cetățean născut liber, cu tot ceea ce înseamnă acest lucru. Cu toate acestea, până când ajunge la o anumită vârstă, și deci până când dobândeşte anumite calificări, el nu este potrivit pentru drepturile şi obligaţiile importante pe care țara lui le oferă. Dar chiar şi după acea vârstă, el nu poate începe să le îndeplinească, până când nu şi-a asumat anumite angajamente (referitoare la drepturi şi obligaţii cetăţeneşti). Desigur, pentru binele său, statul limitează drepturile cetățeanului prin constituția sa și prin legile sale. Dar chiar dacă o persoană încă nu a ajuns la vârsta necesară angajamentelor pentru anumite drepturi şi obligaţii, totuşi el este un cetățean. Nimeni nu îl priveşte ca “cetățean pe jumătate”.

În mod asemănător, fiecare copil botezat este un membru deplin al adunării în care a primit pecetea sacramentală. Acolo statutul său de membru este recunoscut și înregistrat, și doar acolo poate el să primească în mod corect o atestare pentru aceasta; și, dacă se mută altundeva, poate primi o recomandare scrisă spre supravegherea și îngrijirea unei alte adunări locale. Dar adunarea din care face parte acest copil, dacă își face datoria cu acea „autoritate pe care Hristos a dat-o, pentru zidire iar nu pentru distrugere”, nu-i va permite tânărului să vină la masa Domnului până când a ajuns la o vârstă la care are înţelegerea necesară “să deosebească trupul Domnului” (1 Corinteni 11:29), și până când va manifesta un comportament exemplar și evlavie. Pe acestea trebuie să le manifeste cel care doreşte privilegiile participării la aceasta părtăşie creştină (Cina Domnului). În cazul în care el manifestă un caracter opus, este datoria bisericii, ca parte a disciplinei, să împiedice ca persoana respectivă să ia parte la aceste privilegii. Tot aşa şi în cazul când, după ani de zile de participare la Cina Domnului, unul se abate de la poruncile și curăţia mărturiei creștine.

Cuvintele apostolului Pavel, deși scrise pentru un scop diferit, sunt foarte potrivite şi pentru subiectul nostru: „moștenitorul, atâta timp cât el este un copil, nu se deosebește cu nimic de un rob, măcar că este stăpân pe toate, dar este sub epitropi și îngrijitori, până la vremea rânduită de tatăl său” (Galateni 4:2). Atât în adunare cât și într-un stat, există o rânduială în care cineva poate exercita anumite drepturi şi îndatoriri. Nu toţi cetățenii sunt potriviţi pentru ele. Nici măcar cel care are vârsta necesară nu are dreptul de a exercita anumite îndatoriri, fără să fie solicitat pentru aceasta. Aşadar, membrii tineri ai adunării, la fel ca şi ceilalţi membri maturi, sunt sub supravegherea și îngrijirea bisericii. Iar când vine momentul în care un membru tânăr îşi recunoaşte angajamentul şi responsabilitatea la care a fost supus prin botez, și va dori să vină la Cina Domnului să se bucure de privilegiile depline ale părtăşiei, Domnul Hristos a lăsat ca adunarea să hotărască prin cercetare dacă acel membru tânăr va fi primit sau nu. Nimeni, indiferent de vârstă, nu are dreptul să participe la Cina Domnului fără acordul adunării. Când vreunul care, după ce a participat la Cina Domnului, a fost exclus de la ea pentru un timp de către autoritatea bisericească, el nu are dreptul să participe din nou, până când interdicţia îi va fi ridicată! Atunci desigur, asemănător, unul care nu a participat niciodată la Cina Domnului, nu poate veni fără să obţină permisiunea celor care sunt rânduiţi pentru a cârmui în adunare.

Acest punct de vedere este ilustrat și confirmat de practica Adunării din Vechiul Testament. Copiii evreilor, deși membri obişnuiţi ai Adunării prin nașterea lor, recunoscuţi ca membri prin tăierea lor împrejur, nu erau încă acceptaţi să participe la sărbătoarea de Paște până când ajungeau la o anumită vârstă. Şi chiar şi atunci, puteau participa doar dacă erau curăţiţi după un anumit ritual. Acest lucru este dovedit de cercetătorii vremurilor vechi, evrei și creștini deopotrivă, astfel încât nu poate fi pus la îndoială. Calvin afirma că „Paștele, care a fost acum înlocuit cu Cina sfântă, nu accepta oaspeții vizibil nevrednici. Ci Paștele au fost mâncate în mod corect doar de către aceia care erau de vârstă suficient de mare pentru a putea să înţeleagă semnificația lor”.

Acelaşi lucru declară în mod clar şi Rev. Dr. Gill, un comentator strălucit din confesiunea baptistă. El spune: „După învăţăturile evreilor, persoanele nu erau obligate la îndatoririle legii, nici nu li se aplicau sancțiunile legii în caz că n-ar fi respectat îndatoririle, până atunci când fetele ajungeau la vârsta de doisprezece ani și o zi, iar băieţii la vârsta de treisprezece ani și o zi. Dar în acele vremuri evreii obişnuiau să-şi instruiască copiii lor, și să îi familiarizeze cu religia lor înainte ca ei să împlinească acea vârstă. Copiii nu se aflau pe deplin sub lege până când ajungeau la vârsta amintită mai devreme, nici nu erau socotiţi că membri adulţi ai Adunării până atunci. Şi nici măcar atunci, decât dacă erau persoane vrednice. Pentru că aşa se spune: “Acela care este vrednic, la vârsta de treisprezece ani, este numit fiu în Adunarea lui Israel” (Rev. Dr. Gill, Comentariu la Luca 2:42).

Aşadar, obiecția prezentată nu are nicio putere. Nu există situaţia pe care aceasta obiecţie o invocă, pentru că nimeni nu este admis la Cina Domnului fără o cercetare înainte. Mai mult, sistemul favorabil botezului pruncilor are avantaje importante și radicale în ceea ce privește această chestiune, pe care nu le are niciun alt sistem. Sistemul pedobaptist privește copiii botezați ca fiind membri ai Adunării, și leagă în mod solemn atât Adunarea, cât și părinții, de responsabilitatea să supravegheze ca aceşti copii să fie instruiți cu credincioşie, „în mustrarea și învățătura Domnului” (Efeseni 6:4). Sistemul pedobaptist recunoaște ca biserica are autoritatea de a păzi Cina Domnului de cei care s-ar putea apropia de ea în chip nevrednic. Chiar şi de proprii copii, corectând în acest fel cunoştinţele lor despre creștinism, și îndemnând la recunoașterea personală a îndatoririlor creștine, potrivit măreţului scop al zidirii Adunării ca „o locuință a lui Dumnezeu prin Duhul” (Efeseni 2:22).

Anunțuri