“Dovezile istorice nu sunt demne de luat în seamă” | Obiectia VIII

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

O altă obiecție adusă deseori de către împotrivitorii botezului pruncilor este aceea că pentru botezul copiilor exista aceeaşi dovadă istorică precum în cazul participării copiilor la Cina Domnului, și astfel dovada cu privire la copii participând la Cina Domnului în istoria timpurie a Adunării, face ca mărturia istorică pe care o găsim în favoarea botezului să nu mai fie valabilă.

Pentru a răspunde la această obiecție, recunoaştem că practica de administrare a Cinei Domnului la copii, și uneori chiar la prunci, a existat în diferite părți ale Bisericii creștine, dintr-o perioadă timpurie, și este încă menținută în unele părți ale lumii creștine. Încă de pe la mijlocul secolului al treilea sunt dovezi că se practica în unele biserici din Africa. O înţelegere greșită a cuvintelor Mântuitorului, „dacă nu mâncați trupul Fiului omului, și dacă nu beți sângele Lui, nu aveți viața în voi” (Ioan 6:53), a determinat pe mulți să creadă că a lua parte la Cina Domnului este necesar pentru mântuire. Prin urmare, ei au ajuns să dea o mică parte din pâinea înmuiată în vin sacramental, copiilor și chiar persoanelor care mor, care nu au putut să primească Cina în forma obișnuită. Şi în unele cazuri, această bucată de pâine înmuiată în vin sfințit a fost chiar împinsă forțat pe gâtul copiilor, care se împotriveau sau nu puteau înghiți. Mai mult, în câteva adunări această revoltătoare superstiție a mers până acolo încât pâinea și vinul sfinţit au fost puse în gura celor care deja muriseră, fără să ia parte la Cina Domnului în timpul vieții!

Dar este nedrept să se afirme că botezul pruncilor nu s-ar baza pe vreo temelie mai bună decât temelia Cinei Domnului oferită copiilor. Punem în evidenţă următoarele diferențe, care sunt perfect concludente.

(1) Cina Domnului oferită pruncilor nu se deduce deloc din Cuvântul lui Dumnezeu. Dar în ceea ce privește botezul copiilor găsim în Scriptură sprijinul cel mai puternic și definitiv. Aşadar, botezul copiilor ar rămâne totuşi pe o temelie puternică, chiar dacă ar fi fost distruse toate dovezile istorice în afară de ceea ce este scris în Biblie.

(2) Mărturia istorică în favoarea Cinei Domnului pentru copii este mult mai slabă decât aceea pe care o avem în favoarea botezului pruncilor. Nu avem niciun indiciu că Cina Domnului pentru copii s-a practicat în vreo biserică, până în vremea lui Ciprian, pe la mijlocul secolului al treilea. În schimb, în privinţa botezului pruncilor, avem mărturii istorice clare că s-a practicat începând din perioada apostolică.

(3) Mai mult, Cina Domnului pentru copii nu se află în niciun caz pe acelaşi nivel cu botezul pruncilor în ce priveşte acceptarea ei universală, nici măcar generală. Doi oameni eminenți din secolul al patrulea, printre cei mai învățați din vremea de atunci, care au avut cele mai prielnice poziţii pentru a se familiariza cu toate aspectele Bisericii, respectiv Augustin şi Pelagius, amândoi declara că botezul copiilor a fost o practică venită direct de la apostoli până în vremea lor, și universal practicată în biserică. Mai mult, ei declară că nu au auzit despre creștini din lume, fie drept-credincioşi sau eretici, care să nu îşi boteze copiii lor. Însă cu privire la Cina Domnului pentru copii, nu avem nicio mărturie asemănătoare pentru a dovedi adoptarea timpurie și universală a practicii. Oferirea Cinei Domnului către copii a fost în mod clar o născocire omenească, bazată pe principii care nu au fost niciodată acceptate universal de Biserică în întregime, deși din nefericire au fost răspândite într-o oarecare măsură. Dar aşa cum o superstiție nefericită a adus acest lucru în unele biserici, o altă superstiție chiar mai gravă l-a anulat. Când a apărut doctrina transsubstanțierii, pâinea şi vinul (elementele sacre, transformate, precum spune doctrina aceea, în trupul real al Mântuitorului și sângele Lui) au început să fie considerate ca fiind prea îngrozitoare în natura lor pentru a fi oferite copiilor. În Biserica greacă (răsăriteană, ortodoxă), care s-a separat de Biserica latină (catolică) înainte ca transsubstanțierea să fi fost stabilită, practica Cinei Domnului (împărtăşaniei) pentru copii  continuă încă, în mod superstițios.

Anunțuri