Privilegiile legământului n-au fost retrase niciodată cu privire la copii | Argumentul VIII

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

Încă un lucru foarte important: nu ne putem imagina că privilegiile și statutul copiilor ca membri ai Adunării (lucruri pe care primii creștini, evrei fiind, le cunoşteau de multă vreme şi erau obişnuiţi cu ele) s-ar fi putut retrage brusc în Noul Testament, fără să rănească inimile părinților și fără să producă în sufletul lor sentimente de revoltă și nemulţumire împotriva “noii orânduiri” al lui Dumnezeu. Dar nu găsim nicio referinţă de acest fel înregistrata în istoria Noului Testament. Tăcerea Scripturii în acest aspect nu prezintă nicio de dificultate pentru principiile botezului copiilor. Vechiul principiu prin care copiii erau membri ai Adunării (principiu foarte drag părinţilor) a continuat să existe la fel ca înainte. Fiind clar faptul că Adunarea este una şi aceeaşi în esenţă, în cele două perioade, primii creștini nu aveau nevoie de vreo poruncă nouă, clară şi directă pentru a include copiii în familia legământului. Fiindcă privilegiul acesta nu a fost niciodată anulat, atunci cu siguranţă el a continuat să existe. O nouă poruncă oficială de la Dumnezeu în favoarea acestui privilegiu ar fi fost întru totul de prisos. Mai ales fiindcă s-a înţeles în mod clar, din aspectele perioadei harului, ca în loc de a se retrage sau micşora privilegiile, ele au fost mai degrabă înmulțite și lărgite.

Dar frații noștri baptiști sunt nevoiţi să presupună că primii creștini, care erau evrei și fuseseră cândva obişnuiţi să îşi considere copiii lor iubiţi ca fiind părtaşi împreună cu ei înșiși la privilegiile și promisiunile aduse de legământul cu Dumnezeu, aceia au ajuns brusc la înţelegerea ca atunci când Adunarea Noului Testament a fost stabilită, privilegiile și promisiunile legământului nu au mai fost valabile şi pentru copiii lor. Că aceşti copii aveau, de acum înainte, să înceteze să mai fie în legătură cu Adunarea lui Dumnezeu, asemănându-se cu acei copii din celelalte Neamuri; și toate acestea, într-o perioadă a harului care se deosebeşte în multe aspecte de cea de dinainte, printr-o lumină mai mare și privilegii mai cuprinzătoare. Deci, frații noștri baptiști sunt nevoiţi să presupună că primii creștini, în momentul stabilirii Adunării din Noul Testament, s-au confruntat cu un anunț de acest gen, și mai mult decât atât, l-au acceptat fără vreun simţământ de surprindere sau vreun cuvânt de nemulţumire! Mai mult, ei presupun că această schimbare s-a făcut fără prea mare impact asupra lor, deoarece niciodată nu se menționează aceasta în Noul Testament şi nu se face nici măcar vreo aluzie în epistole. Dar putem oare considera această presupunere că fiind adevărată, măcar pentru o clipă? Nu se poate. Aşadar, putem trage concluzia că tăcerea vizibilă a Noului Testament cu privire la vreo retragere a vechilor privilegii pentru copii, sau cu privire la vreo nemulţumire a părinţilor legată de anularea acelor privilegii, nu poate să justifice vreo concluzie nefavorabilă asupra statutului de membri în Adunare, pentru copiii credincioşilor. Drept urmare, şi aceasta ne oferă o temelie puternică să susţinem statutul copiilor ca membri în Adunare.

Anunțuri