“Mai întâi trebuie credinţa, iar apoi botezul în apa” | Obiectia V

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

A cincea obiecție adusă în mod constant de către frații noștri baptiști este aceea că pruncii nu sunt capabili de acţiunile spirituale sau manifestările pe care Noul Testament le impune, ca să poată primi în mod corespunzător rânduiala botezului. Limbajul Noului Testament în mai multe locuri este următorul: „Pocăiți-vă, și fiecare să fie botezat. Crede, și primeşte botezul. Dacă crezi din toată inima ta, se poate [să fii botezat]. Cei ce au primit propovăduirea lui au fost botezaţi. Mulți dintre corinteni au crezut şi ei şi au fost botezaţi.” (Faptele Apostolilor 2:38; 2:41, 8:37, 18:8). Pe scurt, frații noștri baptiști afirma că aşa cum botezul este recunoscut de toţi ca „pecete a neprihănirii care se capătă prin credință” (Romani 4:11), iar copiii sunt cu totul incapabili să manifeste credință, atunci înseamnă că nu este potrivit ca ei să fie botezaţi.

Ca răspuns la această obiecție, prima mea observație este că toate aceste îndemnuri la credință și pocăință ca şi condiţii pentru botez, pe care le găsim în Noul Testament, sunt adresate persoanelor adulte. Iar când avem ocazia să propovăduim persoanelor adulte, care nu au fost niciodată botezate, ne adresăm mereu exact în același mod în care apostolii au făcut-o. Noi îi îndemnăm să se pocăiască și să creadă, și spunem așa cum a declarat Filip, „Dacă crezi din toată inima ta, poți fi botezat”. Dar acest lucru nu are legătură cu ceea ce priveşte botezul pruncilor credincioșilor, ci doar spune că atunci când adulții sunt botezați, este necesară credinţa şi mărturisirea ei mai întâi. În acest aspect, toţi cei ce susţin botezul copiilor sunt de acord, în mod unanim.

Totuşi frații noștri baptiști, nemulțumiți cu acest răspuns, insistă că deoarece pruncii nu sunt capabili de credință, nici să acționeze după înţelegerea şi voia lor în acest caz, înseamnă că ei nu pot fi consideraţi potriviţi pentru botezul în apă, care reprezintă o „pecete a neprihănirii prin credința”. Această obiecție este adusă neîncetat cu încredere și deseori este însoțită de ironie sau chiar este luată în râs ideea unei peceţi de legământ asupra acelora care nu pot să înţeleagă sau să îşi dea acordul lor. Dar, prietenii mei, ar trebui să ne înspăimânte când ne gândim cât de des și prin ce limbaj nepotrivit se exprimă unii, care totuși recunosc că pruncii de numai opt zile au fost odinioară potriviţi pentru tăierea împrejur, prin hotărârea dată de Dumnezeu în mod clar. Tăierea împrejur este numită în mod clar de către apostol o „pecete a neprihănirii prin credința” (Romani 4:11), aşa cum este și botezul. Dar oare erau copiii la vârsta de opt zile capabili să exercite credință, atunci când au fost tăiați împrejur? Erau ei mai capabili de credinţa decât acum, când sunt botezați? Cu siguranţă, acest lucru este la fel de valabil și în cazul botezului, precum şi în cazul tăierii împrejur. Și, indiferent dacă frații noștri baptiști înţeleg sau nu, toate acuzațiile de „absurditate”, „erezie” sau “hulă” pe care ei le arunca asupra botezului copiilor, sunt îndreptate şi către tăierea împrejur. Oare sunt ei dispuşi să afirme că aplicarea unei „peceţi a neprihănirii prin credință” asupra unor prunci inconştienţi, în vârstă de numai opt zile care bineînţeles, nu puteau exercita credință, a fost un lucru absurd și ridicol în perioada Vechiului Testament? Oare sunt ei dispuşi ca astfel să „vorbească necuviincios împotriva lui Dumnezeu” (Iov 1:22)? Dar sunt nevoiţi să facă acest lucru, dacă nu vor să se contrazică pe ei înşişi. Ei nu pot scăpa de această consecinţă șocantă. Fiecare cuvânt dur și disprețuitor pe care ei îl folosesc pentru botezul pruncilor, trebuie să fie aplicat şi pentru tăierea împrejur a pruncilor, dacă fraţii noştri baptişti respecta principiile susţinute de ei. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu le justifică principiile.

Puterea obiecției în acest caz se bazează pe uitarea completă a principiului de bază al sistemului pedobaptist (care susţine botezul copiilor). În cazul botezului pruncilor, este cerută credința, iar dacă părinții sunt sinceri în mărturisirea lor, credinţa chiar este exercitată. Dar este cerută din partea părinților, nu din partea copiilor. Așa că, dacă părintele îşi aduce copilul lui pentru botez având credinţă, rânduiala este îndeplinită în totalitate și cerinţele sunt îndeplinite, aşa cum ar fi normal. Acest principiu a fost acela care a dat sens și caracter legitim în aplicarea tăierii împrejur din perioada Vechiului Testament. Deoarece părinții erau în mod vizibil în legătura legământului, copiii lor aveau dreptul la același privilegiu binecuvântat. Același principiu se aplică şi în perioada Noului Testament. Acest principiu rămâne chiar dacă, din nefericire, de multe ori părinţi fără credință adevărată îşi aduc copiii lor în această rânduială solemnă. Acest lucru este de multe ori o realitate, din nefericire. Dar desigur, la fel s-a întâmplat şi în ceea ce privea rânduiala corespunzătoare din perioada Vechiului Testament (tăierea împrejur). Cu toate acestea, tăierea împrejur a pruncilor în astfel de cazuri, nu a fost deloc zadarnică, nici socotită ca fiind fără sens din cauza lipsei de sinceritate din partea părinţilor. Era de ajuns să fie credinţa mărturisită în mod vizibil, pentru aplicarea vizibilă a rânduielii. Când frații noștri baptiști administrează rânduiala botezului pentru unul care pretinde că s-a pocăit și că a crezut, dar care nu este sincer în această mărturisire, ei nu consideră că lipsa lui de credință afectează rânduiala botezului sau înțelesul acestuia. Aplicarea botezului poate totuşi să fie biblică şi conform rânduielii, chiar dacă acela botezat nu este sincer și din această cauză nu primește nici un folos duhovnicesc. În toate cazurile, mărturisirea vizibilă de credință este aceea care dă dreptul să se săvârşească sub ochii adunării rânduiala exterioară vizibilă (botezul în apă). Lipsa de sinceritate în acea mărturisire, deşi învinovăţeşte pe cel care nu este sincer, nu strică porunca de aplicare a rânduielii.