Marturia istoriei (5) – Concluzii | Argumentul X

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

Nota explicativa: concluziile de mai jos sunt cu privire la marturiile istorice, prezentate ca fragmente din carte in aceste pagini:

Marturia istoriei (1) – Introducere, Tertulian si Origen | Argumentul X
Marturia istoriei (2) – Ciprian din Cartagina, Ioan Gura de Aur | Argumentul X
Marturia istoriei (3) – Augustin impotriva lui Pelagius | Argumentul X
Marturia istoriei (4) – Valdenzii sustineau si practicau botezul pruncilor | Argumentul X

Dacă aceste afirmații istorice sunt corecte (și chiar sunt corecte, pentru că sunt la fel bine atestate precum orice altă realitate consemnată în istoria Adunării), atunci este demonstrat faptul că pentru o perioadă de aproape 1500 după Hristos, practica botezului copiilor a fost universală. Nu a existat absolut nicio excepție de la această realitate generală în întreaga Adunare creștină, care ori prin principiu, ori prin vreo analogie, să poate permite chiar şi în cea mai mică măsură doctrina fraţilor noştri baptişti împotriva botezului copiilor. Este deci demonstrat că, începând din vremea apostolilor şi până la anabaptiştii din timpul lui Luther, convingerea generală a Adunării creştine, fără a avea împotrivitori, a fost să considere copiii de credincioși drept membri ai Adunării, și prin urmare să-i boteze.

Dar mai mult decât atât, dacă doctrina fraților noștri baptiști ar fi corectă (adică, aşa cum susţin ei, botezul copiilor ar fi nepotrivit, zadarnic), atunci rezultă în mod inevitabil din afirmaţiile istorice de mai sus că rânduiala botezului ar fi fost pierdută timp de 1500 ani! Da, pierdută cu totul, din vremea apostolică și până în secolul al XVI-lea! Pentru că, în mod evident, n-a existat „nicio altă comunitate creştină în această perioadă lungă de cincisprezece secole, în afară de acelea care aveau obiceiul să boteze pruncii”. Aşadar, ar însemna că Dumnezeu nu ar fi avut Adunare în întreaga lume, pentru o perioadă atât de lungă! Putem considera adevărat acest lucru? Cu siguranță nu. Nimeni care crede în continuitatea și trăinicia Adunării de-a lungul timpului, n-ar putea susţine asemenea concluzie.

Dacă principiul fraților noștri baptiști ar fi corect, rânduiala botezului este pierdută cu totul, fără posibilitate de recuperare în lipsa vreunui miracol. Deoarece dacă în toată această lungă perioadă de timp nu ar fi existat deloc vreun botez corect în Adunare, iar dacă nimeni altcineva în afara celor botezați în mod corect nu ar fi fost capabil să ofere altora botezul corect, atunci consecința este simplă: nu ar exista niciun botez corect în vremea noastră, în întreaga lume! Dar putem crede acest lucru? Oare ne putem imagina că măreţul Cap al Adunării ar îngădui ca una din propriile Sale rânduieli prețioase să fie lepădată de tot din Adunare, timp de atât de multe secole? Cu atât mai puțin, să se fi pierdut ea de tot? Cu siguranță gândul acesta nu poate fi acceptat de niciun creștin.

Aşadar, am făcut un rezumat al dovezilor directe în favoarea botezului pruncilor. Nimic nu pare lăsat fără argument şi demonstraţie. Caracterul neschimbător al tuturor înţelegerilor şi legămintelor lui Dumnezeu cu fiii oamenilor; hotărârea Să în mod expres de a include copiii în Adunare, pe baza căreia s-a acționat timp de două mii de ani în adunarea Vechiului Testament (de la Avraam până la Hristos); tăcerea desăvârşită a Noului Testament cu privire la vreo retragere sau anulare a acestui privilegiu al copiilor; exemplele evidente și repetate de botez pentru familii întregi (case) în vremea apostolilor; mărturia neîndoielnică despre practica întregii Adunări în privinţa botezului copiilor, din timpul apostolilor şi până în secolul al XVI-lea, inclusiv a celor mai respectabili martori ai Adevărului din Evul Mediu (valdenzii); toate acestea se aduna împreună pentru a aşeza pe cea mai neclintită temelie statutul de membri ai Adunării pentru copiii de credincioși, şi prin urmare dreptul lor la botez. Dacă nu recunoaştem că există o poruncă divină aici, nu ne putem aştepta să găsim vreuna pentru orice altă rânduială în Adunarea lui Dumnezeu.

Anunțuri