Mărturia istoriei (1) – Introducere. Tertulian si Origen | Argumentul X

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

Istoria Adunării creștine oferă un argument de o putere irezistibilă încă din perioada apostolică, în favoarea voii lui Dumnezeu pentru botezul pruncilor.

Vă pot asigura, prietenii mei, cu cea mai mare căldură și convingere, după o cercetare foarte amănunţită pe această temă, că pentru mai bine de 1500 ani de la nașterea lui Hristos, nu a existat nici măcar o comunitate de creștini în care botezul copiilor să fie respins pe vreunul din motivele folosite astăzi de frații noștri baptişti. Este de necontestat că aceia cunoscuţi în istoria Adunării sub numele de “anabaptiști”, care au apărut în Germania în jurul anului 1522, au constituit prima comunitate de oameni din întreaga lume creștină care să respingă botezul copiilor pe motivele adoptate în prezent de către grupul creştinilor anti-pedobaptisti (adică aceia care resping botezul copiilor). Sunt conștient că unii dintre cei mai înflăcăraţi susținători ai doctrinei baptiste considera că această afirmaţie ar fi fără dovezi. Dar, după cum vom vedea în continuare, ea este adevărată. O scurtă incursiune în istorie ne va permite să găsim dovezi clare.

Tertulian, la aproape 200 ani după nașterea lui Hristos, este primul om despre care citim în istoria Adunării, care să vorbească împotriva botezului pruncilor. El recunoaște existența și răspândirea acestei practici şi recomandă în mod foarte clar ca pruncii să fie botezaţi dacă se pare că aceştia nu vor supravieţui dincolo de vârsta copilăriei. El recomandă totuşi ca, dacă pare probabil că ei vor trece cu bine de vârsta copilăriei, botezul să fie amânat până după perioada tinereţii. Dar care a fost motivul pentru această recomandare a lui Tertulian? Când privim la motiv, vedem că nu aduce niciun sprijin cauzei pentru care unii oameni îl invocă.

Tertulian şi-a însuşit ideea superstițioasă că botezul ar fi însoțit de iertarea tuturor păcatelor din trecut; și credea că păcatele comise după momentul botezului ar fi deosebit de periculoase. Prin urmare, el recomandă ca nu doar copiii mici, ci şi tinerii (bărbați și femei, chiar și tinere văduve și văduvi) ar trebui să amâne botezul lor până la vârsta când poftele tinereţii ar fi trecut. Pe scurt, el a recomandat ca în toate cazurile în care moartea nu ar fi fost probabil să intervină, botezul să fie amânat până când persoanele ar fi ajuns la o anumită perioadă în viață, când nu ar mai fi fost în pericol să fie duși în rătăcire de poftele tinereții. Și astfel, pentru mai bine de un secol după perioada lui Tertulian, găsim în istorie ca unii dintre cei mai renumiţi convertiți la credința creștină au amânat botezul până la sfârșitul vieții. Cunoaştem despre Constantin cel Mare, că deși mărturisind că este creștin cu mai mulți ani înainte, nu a fost botezat decât după începutul ultimei sale boli. Același lucru este înregistrat despre o serie de alţi convertiți la creștinism, în acea perioadă şi chiar şi după aceea. Dar desigur, astfel de recomandări și fapte nu aduc nimic în favoarea susţinerii fraților noștri baptiști. Privit în ansamblu, suportul lor istoric este cu totul în favoarea doctrinei botezului pruncilor.

Următorii oameni despre care istoria spune că au pus din nou sub semnul întrebării botezul pruncilor, au format o mică parte dintr-o comunitate din Franța, la aproape 1200 de ani după Hristos. Ei au fost adepţii lui Petru din Bruis și reprezentau o parte neglijabilă dintre aceia cunoscuţi în istoria Adunării sub numele de valdenzi. Acea mică grupare dintre valdenzi a susținut că nu ar trebui să fie botezați copiii, pentru că ei nu sunt capabili de mântuire. Ei susţineau că omul nu poate fi salvat decât dacă lucrează pentru a-şi câştiga propria mântuire, printr-un şir lung de fapte bune, cu lepădare de sine. Și susţinând că ar fi fost incapabili copiii “să ducă până la capăt mântuirea lor” (Filipeni 2:12), adepţii lui Petru din Bruis au afirmat că este absurd să se acorde copiilor pecetea sacramentală a botezului în apă. Dar desigur, frații noștri baptiști nu doresc să îi considere pe adepţii lui Petru din Bruis ca fiind înaintaşii lor, nici nu doresc să adopte susţinerile nebiblice ale acelora.

Nu mai găsim în istorie vreo altă societate sau vreun grup organizat de creştini care să respingă botezul copiilor, până în secolul al XVI-lea. Atunci au apărut anabaptiştii, după cum am menționat mai devreme, în Germania. Şi pentru întâia oară, ei au formulat doctrina asupra botezului pe care o adoptă astăzi frații noștri baptişti. În măsura în care am putut cerceta, anabaptiştii nu pot fi găsiţi nicăieri în întreaga istorie creștină, înainte de secolul XVI.

Dar noi avem mai mult decât mărturia istoriei cu privire la acest subiect. Nu doar că nu am auzit de nicio grupare să respingă botezul pruncilor, asemeni fraților noștri baptiști, pentru mai mult de 1500 ani după Hristos. Dar noi avem dovezi clare și directe că până la acel moment, botezul pruncilor era practică generalizată și necontestată în întreaga Adunare creștina.

Fără să amintim indicii mai timpurii, compatibile doar cu botezul pruncilor şi nu cu vreo altă practică diferită, Origen (unul dintre Părinţii Bisericii), învăţat grec din secolul al treilea, considerat cel mai învățat din vremea lui, vorbește foarte clar în favoarea botezului copiilor ca practica generală a Adunării. Mai mult, el spune că această practică a fost primită de la apostoli. Mărturia lui este următoarea: „Aşa cum practică Adunarea, botezul este aplicat chiar şi la prunci; căci dacă nu ar fi fost nimic în prunci care să aibă nevoie de iertare şi mila, harul botezului ar părea nefolositor” (Homil. 8 în Lev. cap. 12). Şi din nou: „Copiii sunt botezați pentru iertarea păcatelor. Care păcate? Sau când au păcătuit? Sau, poate exista vreun alt motiv pentru spălare în cazul lor, dacă ceea ce am spus mai devreme, şi anume, că nimeni nu este curat de întinăciune, chiar dacă el a trăit doar o zi pe pământ? Și pentru că întinăciunea înnăscută este îndepărtata prin botez, prin urmare, copiii sunt botezați” (Homil. în Luca 14). Şi iarăşi: „Adunarea a primit poruncă de la apostoli pentru a oferi botezul chiar şi pruncilor” [4]

Anunțuri