Marturia istoriei (4) – Valdenzii susțineau si practicau botezul pruncilor | Argumentul X

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

De asemenea, observam că acei martori ai Adevărului evlavioşi și renumiţi, cunoscuţi sub numele de valdenzi, păstrau fără îndoială doctrina şi practica botezului pruncilor. În mărturisirile lor de credință și în alte scrieri, făcute între secolele XII și XVI, în care ei prezintă crezurile și practicile lor, moştenite din tată în fiu, pentru câteva sute de ani înainte de Reformă, valdenzii vorbesc despre acest lucru atât de des și de clar, încât se exclude orice îndoială. Următoarele fragmente vor mulţumi pe orice cercetător raţional şi cinstit.

Valdenzii spuneau: „Botezul este administrat într-o adunare plină de credincioși, astfel încât cel care este introdus în adunare, să poată fi considerat un frate creștin, și toată adunarea să se roage pentru el ca să ajungă un creștin şi în inimă, așa cum el este un creștin văzut din afară. Deci pentru acest motiv aducem copiii noștri la botez, iar aducerea lor trebuie făcută de către cei cărora copiii le sunt cele mai apropiate rude, cum ar fi părinții lor, sau aceia cărora Dumnezeu le-a dat această posibilitate”.

Din nou, referindu-se la adăugările superstițioase pe care catolicii le-au introdus la botez, într-unul din documentele lor bisericeşti valdenzii afirma: „Lucrurile care sunt nefolositoare în botez sunt: exorcismele, suflarea de aer peste copil, semnul crucii pe capul sau fruntea copilului, sarea pusă în gura copilului, scuipatul în urechile și nările copilului, ungerea pieptului etc. Prin aceste lucruri mulți se rătăcesc și cad în superstiții, în loc să meargă spre mântuire și zidire.”

Deoarece vecinii lor catolici i-au acuzat pe valdenzi că ar respinge botezul copiilor, ei s-au aparat de această acuzaţie nedreaptă în modul următor:

„Nu este stabilit nici timpul, nici locul pentru cei care urmează să fie botezați. Ci bunăvoinţa și zidirea adunării, a congregației, trebuie să fie cele care hotărăsc în această chestiune.”

„Cu toate acestea, aducem copiii noștri să fie botezaţi. Acest lucru trebuie să se facă de către aceia cărora copiii le sunt cel mai apropiate rude, cum ar fi părinții lor, sau cei pe care Dumnezeu i-a înzestrat cu o astfel de posibilitate.”

Istoricul adăugă: „Este adevărat că timp de câteva sute de ani au suferit văzând copiii botezați de preoții catolici. Așadar, valdenzii au amânat săvârşirea botezului cât mai mult posibil. Aceasta pentru că ei urau născocirile omenești adăugate la sfântul sacrament, pe care le-au privit ca lucruri care strică botezul. Păstorii lor, numiţi şi „Barbi”, erau deseori plecaţi în călătorii în slujba Adunării. Astfel ei nu au putut administra botezul pentru prunci și de aceea, în unele cazuri, au amânat mult timp botezul. Din cauza acestei amânări, preoții catolici i-au acuzat că nu îşi botează copiii, acuzaţie pe care au susţinut-o nu doar adversarii lor, ci chiar şi mulți dintre aceia care au admirat viaţa și credința valdenzilor în celelalte aspecte.” [6]

Valdenzii au susţinut botezul copiilor, iar aceasta este o realitate istorică sigură, stabilită prin propria lor mărturie clară și repetată. Atunci pe ce bază afirmă frații noștri baptiști despre aceşti valdenzi că au respins botezul copiilor? Răspunsul este simplu. O mică parte dintre oamenii care purtau numele de valdenzi, au fost adepţii lui Petru din Bruis despre care am amintit mai devreme. Chiar dacă erau de acord cu ceilalţi valdenzi în cele mai multe aspecte, aceştia se deosebeau de ei cu privire la subiectul botezului copiilor. Ei au susţinut că pruncii nu puteau fi capabili de mântuire. Au afirmat că nimeni nu poate avea mântuirea decât dacă a urmat un drum riguros de fapte bune, cu lepădare de sine, pentru a o obţine. Cei care mor în pruncie nu sunt în stare de asemenea cale, iar adepţii lui Petru de Bruis au considerat că aceşti copii nu pot fi capabili de mântuire. Şi, aşadar, au susţinut că nu ar trebui să fie botezați copiii. Dar aceasta nu este nicidecum doctrina fraților noștri baptiști. Şi bineînţeles, existenta adepţilor lui Petru de Bruis în istorie nu oferă niciun sprijin pentru părerile baptiştilor despre botezul pruncilor. Însă realitatea este că acei adepţi ai lui Petru de Bruis au alcătuit doar o foarte mică parte din marele grup al valdenzilor; probabil nu mai mult decât a treizecea sau a patruzecea parte din întregul grup. Totuşi, marea majoritate a valdenzilor, aşa cum ei declară în confesiunile lor de credință și în diverse documente publice pe care le-au susţinut timp de mai multe generaţii, întotdeauna au practicat botezul copiilor. Iar adepţii lui Petru de Bruis, în acest aspect, au părăsit doctrina și practica părinților lor, și s-au îndepărtat de mărturisirea de credinţă a valdenzilor care fusese corect formulată. Dacă există adevăr în cele mai clare înregistrări din istoria Adunării, atunci aceasta această realitate despre valdenzi este de necontestat.

Pe scurt, starea acestui caz poate fi ilustrată prin următoarea reprezentare. Să presupunem că s-a auzit zvonul că baptiștii din Statele Unite ale Americii au obiceiul să ţină ziua de sâmbătă ca „Sabat” al lor. Ar putea această afirmaţie să fie adevărata? Nicidecum! Există într-adevăr o mică grupare dintre cei care resping botezul copiilor, în Statele Unite, denumiţi „baptiști de ziua a şaptea” (în S.U.A. şi în alte zone, a şaptea zi din săptămână este considerată sâmbăta, prima fiind duminică, n. tr.). Gruparea aceea priveşte sâmbăta ca Sabat al lor şi probabil, ca număr, nu constituie nici măcar a treizecea parte a întregului număr de baptişti. Dar totuşi, afirmaţia corectă, singura afirmaţie pe care un istoric fidel ar putea s-o facă fără greşeală, este că baptiștii din S.U.A., ca şi grup întreg, privesc „ziua Domnului” (duminica) drept „Sabat” al lor. Prietenii mei, puteți fi siguri că această afirmație ilustrează cel mai exact realitatea despre valdenzi în legătură cu botezul copiilor. Cel puțin douăzeci și nouă de părţi din treizeci, din întregul număr de valdenzi, au fost fără îndoială susţinători ai botezului copiilor. Partea rămasă, a treizecea parte, s-a îndepărtat de înţelegerea părinților lor cu privire la botezul pruncilor, dar s-a îndepărtat pe principii cu totul diferite de cele ale fraților noștri baptişti.

Mai am un singur lucru de spus cu referire la evlavioşii valdenzi. La scurt timp după începutul Reformei prin Luther, valdenzii au căutat să stabilească legături cu Adunările reformate din Geneva și Franța. Au avut părtăşie cu ei, au primit lucrători de la ei. S-au arătat dornici să îşi afirme respectul și dragostea pentru ei ca „frați în Domnul”. Acum este bine cunoscut faptul că Adunările din Geneva și Franța la acea perioadă, practicau în mod obișnuit botezul pruncilor. Chiar şi acest singur fapt ar fi suficient pentru a dovedi că valdenzii susţineau botezul copiilor. Dacă ar fi avut doctrina despre botez a fraților noștri baptiști și ar fi pus accentul pe ea (cum fac baptiştii), este evident că o astfel de legătură între valdenzi şi ceilalţi nu s-ar fi putut discuta.

Anunțuri