Teologia legământului ca fundament | Argumentul I

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

În toate legămintele lui Dumnezeu cu poporul Lui, începând din cele mai vechi timpuri și în toate perioadele, copiii din popor au fost incluşi. Acesta a fost cazul în ceea ce privește primul legământ, făcut cu Adam în Eden: cu acest lucru suntem cu toţii de acord. Cu siguranță, sunt de acord şi toți aceia care au păreri diferite cu privire la botezul copiilor. Încălcarea acelui legământ a avut consecinţe grave pentru toţi urmaşii lui Adam: aceasta constituie o mărturie tristă pe care o recunoaştem cu toţii. Legământul făcut cu Noe, după potop, a fost asemănător în privinţa urmaşilor. Limbajul folosit acolo a fost: „Iată, Eu fac un legământ cu voi şi cu sămânţa voastră care va veni după voi” (Geneza 9:9). Legământul cu Avraam a fost la fel de cuprinzător în privinţa copiilor. Dumnezeu spune: „Iată legământul Meu, pe care-l fac cu tine […] Voi pune legământul Meu între Mine şi tine şi sămânţa ta după tine, din neam în neam” (Geneza 17:4,7).

Legămintele stabilite în Sinai și Moab au cuprins în mod clar copiii, și le-au oferit atât lor cât şi părinţilor lor, o serie de binecuvântări sau blesteme, promisiuni sau amenințări. Drept urmare, atunci când Moise era la sfârşitul vieţii lui, s-a adresat poporului astfel: „Astăzi staţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru, voi toţi […]  copiii voştri, nevestele voastre, […] stai ca să intri în legământ cu Domnul Dumnezeul tău” (Deuteronom 29:10 -12). Când ajungem la Noul Testament, vedem aceeași trăsătură a legământului în privinţa copiilor, chiar mai izbitor și mai puternic prezentată: „făgăduinţa aceasta este pentru voi, pentru copiii voştri şi pentru toţi cei ce sunt departe acum, în oricât de mare număr îi va chema Domnul Dumnezeul nostru.” (Faptele Apostolilor 2:39).

Aşadar, a fost prezentă această trăsătură în toate legămintele lui Dumnezeu cu poporul Său, din toate timpurile? Oare să admitem ideea că nu ar mai fi valabilă această trăsătură în legământul creştin din Noul Testament, legământ care, deși fiind de aceeaşi natură cu acelea de dinaintea lui, le întrece pe toate prin privilegiile oferite și prin măreţia făgăduinţelor sale? Aceasta este cu neputinţă. Nu putem accepta asemenea idee.

Anunțuri