Arhive pe autori: BotezulCopiilorMici

Audio: argument biblic pentru botezul copiilor (R. C. Sproul)

Acest lucru este ceva ce sper și cred ca este valabil pentru cei mai multi creștini care se lovesc de aceasta intrebare: presupunerea mea, cand subiectul acesta apare intre crestini, (cei care sunt sustin doctrina Sola Scriptura – doar Scriptura – de la Reformă) – presupunerea mea este că ambele părți doresc să facă ceea ce este plăcut lui Dumnezeu și sa fie credinciosi Scripturii.
Și, din păcate, aceia dintre noi care nu cad de acord asupra acestui punct de doctrina, chiar daca avem cu totii dorința de a fi plăcut lui Dumnezeu și credincioși Cuvântului lui Dumnezeu, în mod evident, acesta este unul din acele lucruri unde pur și simplu nu putem avea toti dreptate. Si de asemenea, nu putem greși cu totii. Unul are dreptate, celalalt greseste. Stim si cine, asa ca putem lua o pauză.

Unul din lucrurile pe care John McArthur le-a făcut foarte clare în prezentarea sa excelentă astăzi este că nu există nicăieri în Noul Testament text care porunceste în mod explicit botezul copiilor, sau care menționează în mod explicit botezul pruncilor. Și astfel el a tras concluzia că nu exista in Noul Testament. Și dintr-o perspectivă explicita, sunt complet de acord cu el.
De asemenea, a mentionat că nu există nicio interdicție explicită împotriva botezului pruncilor, nicaieri în Noul Testament. Deci, în lipsa invataturilor explicite, ambele părți în această controversă sunt obligate să se bazeze la concluzii deduse din ceea ce este explicit în Scriptură, și asta ne face să mergem a doua milă în răbdare unul cu altul atunci când recunoastem: eu nu pot dovedi lui John MacArthur că Scriptura poruncește botezul copiilor, și prin faptul că el nu boteaza copiii nu ascultă de Domnul lui; și totodata el nu poate arata vreun text din Biblie care interzice în mod explicit botezul copiilor și să spuna, „R.C. Sproul, trebuie sa incetezi sa faci ceea ce interzice Scriptura”.

Cred că înțelegem cu toții absența unei porunci explicite in ambele cazuri. Deci fiindca amandoi ne bazam pe deductie, să fim extrem de rabdatori si buni, unul cu celălalt.

Acum, unul dintre cele mai importante lucruri pe care John le-a amintit este apărarea clasica în teologia reformata pentru botezul pruncilor pe motivul legaturii dintre botez si circumcizia din Vechiul Testament. Si, evident, există anumite lucruri despre circumcizie în Vechiul Testament, care sunt în mod clar explicite, nu implicite.
Acum, vreau să privim la legatura dintre circumcizie și botezul Noului Testament. Și aici devine putin complicat, deoarece aud des oameni zicand: „RC, botezul din Noul Testament nu e circumcizie”. „Nu există nicio egalitate între cele două. Nu sunt identice.” Și când aud asta sunt impresionat de claritatea lor asupra a ceea ce este evident. Nu stiu pe nimeni in istoria Bisericii care a afirmat că există o identitate între taierea imprejur și botez. Pe de o parte, evreii care au fost tăiați împrejur în Vechiul Testament nu au fost tăiați împrejur cu apă. Asta nu e același lucru, evident.

Acum, problema aici nu este una de echivalenta, ci una de legatura. Și întrebarea este: exista vreo continuitate între circumcizia în Vechiul Testament și botezul în Noul Testament?
Dacă vom fi atenți și vom privi acest lucru în termeni tehnici, avem sa vedem (și cred că suntem de acord), că există o continuitate de cel puțin între circumcizia din Vechiul Testament și botezul din Noul Testament și totuși, în același timp există puncte serioase și importante de discontinuitate. Deci, avem elemente de continuitate în care se aseamana cele doua, si elemente de discontinuitate. Element evident de discontinuitate, este ca circumcizia era în Vechiul Testament, iar botezul în Noul Testament. Asta este, evident, o diferență, nu-i așa?
Acum, în ceea ce privește argumentul istoric pentru botezul pruncilor, aici sunt punctele cruciale în ceea ce privește continuitatea care în Vechiul Testament: ca e aproape universal acceptat de către cercetători, (nu sunt sigur că sunt de acord cu John in acest lucru, sau că el e de acord cu mine, dar cred că el ar fi), ca circumcizia, orice altceva era în Vechiul Testament, a fost totusi un simbol al Vechiului Legământ. Da. Un semn al Vechiului Legământ. Și că botezul, orice altceva ar fi, este, este un simbol al Noului Legământ. Cu aceasta, ambele părți sunt de acord.

Acum vom vedea ca sunt diferite semne: unul este circumcizia, unul este botezul. Dar ambele sunt semne ale unui legământ pe care Dumnezeu il face cu oamenii. În cazul circumciziei, aceasta este un semn al legământului pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam.
Acum, în teologia reformată noi putem spune că o parte din termenii acelui Legământ facut de Dumnezeu cu Avraam include binecuvântări vremelnice, cum ar fi descendenți pământești, cum ar fi stapanirea teritoriului, case si asa mai departe. Dar dincolo de aceste aspecte externe ale moștenirii pamantesti, etnice și naționale, se arată promisiunea Vechiului Testament pentru răscumpărare.

Doar nu vrei să sustii că oamenii au fost salvati în Vechiul Testament într-un mod radical diferit de modul din Noul Testament.

Am de gând să spun ceva ce nu am mai spus public, dar asa cred, ca răspuns la pasiunea lui John și la activitatea sa de a apara puritatea Evangheliei, unde mi-a fost cel mai puternic din aliați și tovarăși alături de mine în tranșee. Și când apare vreo problema cu privire la Evanghelia lui Iisus Hristos, nu trebuie sa privesc prea departe să chem pe cineva, sa fie cu mine in tranșee, atunci când e vorba despre Evanghelie. Nu-i asa, John? Suntem o echipă la nevoie.
Dar aici e ceea ce vreau să spun într-un sens foarte real, iubitilor: circumcizia în Vechiul Testament a fost un semn al Evangheliei lui Isus Hristos. De ce spun asta? Deoarece orice altceva a fost, circumcizia era simbolul legământului, iar miezul legământului este promisiunea lui Dumnezeu de a oferi răscumpărarea pentru poporul Său. Avraam a crezut acea promisiunea și a fost socotit neprihanit de catre Dumnezeu. Avraam a săltat de bucurie ca a vazut implinirea în istorie a promisiunii legământului, prin apariția celui care s-a intrupat in poporul Israel, Domnul și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos.

Cred că ar fi o simplificare exagerata daca am reduce semnificația circumciziei în Vechiul Testament la o simpla trasatura etnică sau națională, asa cum au facut mulți evrei, si au fost criticati dur de catre profeți și chiar de insusi apostolul Pavel în epistola catre Romani.
Acum, eu nu cred că circumcizia a fost doar un simbol al credinței (Romani 4:11). Adica nu cred ca circumcizia era simbol doar al credinței. Ci semnifica mult mai mult decât asta, dar nu mai mai putin decat atat. Repet: tăierea împrejur însemna mult mai multe decat credinta, dar nicidecum mai putin. Deoarece doctrina neprihanirii prin credinta a fost prezentata in timpul legământului avraamic, cum Pavel explica în epistola catre Romani, capitolele 3 și 4.
Acum, când a primit Avraam semnul? Înainte de a crede? Sau după ce a crezut? Înainte sa inteleaga conținutul promisiunilor legământului, sau după ce le-a inteles? Evident, a primit semnul promisiunii după ce a primit continutul promisiunii, după ce a crezut, după ce s-a pocăit, nu? Apoi, el a primit ca semn tăierea împrejur. Dar nu numai ca acest semn (tăierea împrejur, care indică tot conținutul făgăduinței răscumpărării), este dat lui Avraam după ce a crezut și s-a pocăit, și a fost nascut din nou, Dumnezeu, nu doar ca permite, ci porunceste explicit ca fiii lui Avraam sa primeasca semnul aceluiasi legamant. Și nu numai că i s-a poruncit lui Avraam și lui Isaac și lui Iacov, dar atunci când Moise a amanat circumcizia fiului sau, Dumnezeu amenință să-l omoare pentru neaplicarea semnului legământului la fiul său.
Asta e foarte important, deoarece aici, în Vechiul Testament, semnul legământului lui Dumnezeu pentru răscumpărare nu este doar permis să fie dat copiilor credincioșilor, ci este poruncit de Dumnezeu, să fie facut. Și dacă credința ar avea cea mai neinsemnata parte din promisiunea lui Avraam (daca nu, atunci Avraam ar fi fost socotit neprihanit prin alt mod, sau alt instrument decat credința, lucru pe care nu l-ar sustine niciun baptist), ideea este, că, dacă credinta are chiar cea mai neinsemnata parte din sensul semnului din Vechiul Legământ, atunci trebuie să spunem că avem învățătura biblică explicită că Atotputernicul Dumnezeu, cel puțin candva în istorie, a poruncit în mod explicit că un semn al credinței să fie oferit unei persoane care nu detine încă ceea ce indică semnul.

Deci primul punct vazut aici, care este aratat evident în Vechiul Testament, este că semnul răscumpărării e poruncit de Dumnezeu sa se aplice pruncilor, nu tuturor pruncilor fără deosebire, dar numai pentru aceia care sunt în comunitatea legământului, din „casa vizibila a lui Dumnezeu”, cum imi permit sa numesc „Adunarea Vechiului Testament”.
Acum, au existat oameni in Vechiul Testament care au crezut ca semnul aducea mantuirea, nu-i asa? Și au continuat si în vremurile Noului Testament, atunci când fariseii au spus, „Noi suntem copii lui Avraam, suntem tăiați împrejur”. Pavel explica cum circumcizia nu salvează pe nimeni, numai persoana care are „inima taiata imprejur” este mantuita. Numai cei care au credință sunt salvati. Puteți avea semnul fără credință, dar nu poți avea ceea ce dar nu poti avea ceea ce simbolizeaza semnul, fara credinta. Nu vrem sa spunem că o persoană este justificată de circumcizie in Vechiul Testament sau de botez în Noul testament.

Există un lucru pe care l-a spus prietenul meu, John McArthur, si trebuie sa-mi exprim dezacordul categoric. Pentru că de data asta sunt absolut sigur (1000%) că a gresit. Știu că a greșit, sunt sigur ca gresit si voi dovedi acum fara îndoială că a greșit. Fratele meu drag, în fața tuturor acestor oameni, a spus că am luat impreuna masa de prânz (de fapt, pranz + mic dejun) doar câteva ore în urmă. Vorbitorii s-au adunat, așezati în jurul unei mese. L-ati auzit spunând că era singurul de acolo care credea în botezul credinciosilor? Ai spus asta? In regula. Am fost acolo? (MacArthur) Ai fost acolo. (R.C.) Bine. Acesta este modul în care pot dovedi că este greșit, pentru că si eu cred în botezul credinciosului. Și am fost acolo și sunt sigur ca Bob Godfrey crede în botezul credinciosului și că Sinclair Ferguson crede în aceasta, fiindca toti cei reformati cred în botezul credinciosului. Acum trei săptămâni am avut una dintre cele mai prețioase privilegii pe care ca pastor, slujitor al Evangheliei le pot avea, am botezat trei adulti la Biserica Sf. Andrei. Avem doar 43 de membri și a fost minunat sa botezam pe acesti adulți, în părtășia cu Iisus Hristos. Și trebuie sa spun, nu numai că am botezat adulți, dar nu vom boteza adulti decat daca au facut o marturisire de credință și dau dovadă de pocăință și statornicie în credința in Iisus Hristos.

Acum, există dovezi abundente în ambele Testamente ca adultii au primit semnul Legământului. In Vechiul Testament, cum a subliniat John, avem scris despre cei care erau străini de legamant, dintre celelalte neamuri, care au venit la Iudaism și au primit circumcizia ca adulti. Și înainte de a fi circumcisi ca adulti, trebuia să facă o mărturisire de credință. Și, de asemenea, avem dovezi din belsug în Noul testament de adulti care s-au botezat, si li s-a cerut o marturisire de credinta.

Sunt douăsprezece referințe în Noul Testament la botezuri reale, e vorba despre adulți. Patru dintre aceste cazuri includ formula „oikos” cum a zis John, care se traduce „casa” sau „familie”. Apropo, Oscar Cullmann, telogul elvețian, susține că, în antichitate, nu numai ca sensul cuvantului „oikos” include pruncii, dar e folosit cu referire în mod special la prunci, dar eu nu merg atat de departe.

Ceea ce vedem totusi, e un fel de continuitate a principiului solidarității trupului Adunarii, în mod evident în Vechiul Testament. Nu ma intereseaza dacă termenii „oikos” sau „casa”/”familie” apare sau nu în Noul testament, fiindca sunt sigur ca toate cazurile de botez al adultilor prezentate in Faptele apostolilor sunt complet și total lipsite de relevanță pentru subiectul discutat aici.

Cum am precizat, noi toți credem în botezul adulților. Și noi toți credem ca în cazul unui adult care se boteaza trebuie sa faca o marturisire de credință. Nicio contradictie despre asta. N-are sens sa ne contrazicem asupra lucrului cu care suntem de acord.
Doar un singur lucru aduce botezul adultilor pentru această controversă în Noul Testament, dar este oarecum secundar, nu complet nesemnificativ, are ceva insemnatate: anume că toți cei care sunt botezați ca adulți sunt probabil credincioși din prima generație (ca si crestini). Daca oponentii botezului pruncilor ar putea indica un singur caz de botez adult în Noul Testament, în care cel botezat ca adult, a fost nascut din părinți deja creștini (in momentul nasterii lui), atunci ei ar avea un caz relevant de aratat. De fapt, asta ar fi fost suficient sa-mi schimbe convingerea. Dar ei nu au vreo astfel de dovadă fel, iar indicarea catre cazurile de botez adult doar incarca inutil discutiile, nu ne contrazicem despre care ar fi cerințele pentru botezul adult al credinciosului: suntem cu toții de acord cu ele.

Întrebarea este, pur și simplu, dacă un copil de credincios primește semnul legământului în Noul Testament așa cum a primit în mod clar incontestabil în Vechiul Testament. Acum, din nou, recunoaștem că există o diferență între Noul Testament și Vechiul Testament. John a subliniat una, în aranjamentul Vechiului Testament singurii care au primit semnul legământului au fost bărbații si băieții. Femeile nu. Și intelegem ca în Noul Testament semnul legamantului este oferit nu doar barbatilor, ci si femeilor, de asemenea. Acum, ce-ți spune asta? Noul Testament vorbeste repetat despre faptul ca Noul Testament este un legământ mai bun decât Vechiul Testament. Și unul dintre modurile în care ar fi mai bun, sau cel puțin diferit, este faptul că este în mod evident mai cuprinzător decat vechiul Legământ.
In Vechiul Legământ, nu trebuia neaparat sa fii copilul unui israelit pentru a fi mantuit. Iar una din tainele in istoria răscumpărării este rolul pe care il au neamurile și că există o extindere radicala spre evanghelizarea neamurilor în Noul Legământ, care nu este si in Vechiul Legământ. Este o extindere radicală. Nu e ca și cum nu există deloc in Vechiul Testament, a fost cumva, dar nu in masura in care o gasim în Noul Legământ. Acum mie mi se pare ciudat că, dacă în termeni generali, Noul Legământ este mai cuprinzator, decat Vechiul Legamant, de ce practica includerii copiilor credinciosilor si primirea semnul Legământului răscumpărarii, care s-a facut timp de 2000 de ani (de la Avraam la Hristos) ar fi fost brusc respinsa și anulata în Noul Testament fără vreun cuvant.

Eu chiar cred că povara dovezilor apasa peste cei care spun că, privitor la copiii de credincioși si primirea semnului legământului lui Dumnezeu pentru mantuire, ca aceasta povara este asupra celor care sustin că există această schimbare radicală în istoria răscumpărării. Că o practică normala și de referinta pentru două mii de ani, dintr-o dată s-ar opri fără vreun cuvânt în Noul Testament, nu numai fără un cuvânt în Noul Testament, cum a subliniat Yahoi Cameramesi (?), dar nu avem nimic în scrierile din primul secol în afara Bibliei, nu prea mult in secolul doi pana la mijlocul secolului trei, despre practica botezarii pruncilor.

Prima referinta din antichitate, în literatura în afara Bibliei, descrie botezul pruncilor ca practica universală a bisericii. Acum este posibil într-o sută sau două sute de ani că întreaga biserică creștină s-ar fi putut departa de practica apostolilor, fara sa ne ramana vreun cuvant scris de plangere împotriva acestei departari? Tinem cont ca sunt foarte multe informații ramase din primele trei secole despre multe controverse teologice asupra carora parintii Bisericii aveau diferite opinii. Nu e ciudat că această presupusa abatere de la puritatea Bisericii apostolice sa fi avut loc si sa fi cuprins întreaga creștinătate și nici macar un cuvant de protest sa fi ramas din acea perioada? Este un argument provenit din „tacere”. Dar este o tăcere foarte evidenta.
Motivul pentru care nu există nicio poruncă explicită de a boteza pruncii în Noul Testament, este acela ca, în mod clar, orice credincios creștin evreu a presupus că aceeași practica și principiu de a aplica copiilor semnul legământului va continua, dacă Dumnezeu nu va zice: „Oprește-te.”

Acum, voi încerca sa spun pe scurt, voi arata un text important mentionat de John MacArthur.
Cu toate acele apeluri pentru „Lăsați copilașii sa vina la Mine”, sunt de acord cu John, nu va trebui să le dezbatem. Nu cred că au nici cea mai mica importanta pentru această discuție.
Dar cred ca pasajul din 1 Corinteni cu privire la căsătorie și sotul necredincios, acest pasaj are o importanță deosebită, din acest motiv. Noi înțelegem, cum a aratat John pe bună dreptate, atunci când se spune că soția necredincioasă sau bărbatul necredincios este sfințit de bărbatul/sotia necredincioasă, etc., că termenul folosit acolo „a sfinti” poate fi putin neclar pentru noi, deoarece folosim în mod normal termenul sfintire cu referire la creșterea în sfințenie, progresul și asemanarea cu imaginea lui Hristos, care urmează dupa îndreptățirea noastră, și presupune indreptatire.

Acum, evident, John a zis că nu acesta poate fi sensul textului de aici. Doar nu vrem să presupunem că Biblia ne învață două moduri diferite de indreptatire, sau poate chiar un al treilea. Pe de o parte, Noul Testament învață că suntem socotiti neprihaniti prin credință, credința noastră, nu credința altcuiva, nu?

Pavel spune că femeile sunt „mantuite” prin nasterea de copii. Si daca am intelege prin aceasta a fi asezat in har și socotit neprihanit, atunci am spune ca a doua cale a mântuirii, a doua cale de indreptatire este limitată la femei: „prin nasterea de copii, pot fi indreptatite”. Și dacă asta n-ar functiona sau ești stearpă, sau, ca barbat, nu poti naste copii, și n-ai nici credință, a treia cale de mântuire este să se te casatoresti cu cineva care poate (pentru că cel necredincios este sfințit)… si asa mai departe.

Am încercat să reduc la absurd acest lucru, sa va arăt că acest text nu poate însemna că „sfințirea” mentionata aici nu este sfințirea care rezultă din (necesar, imediat etc) indreptatire. Este clar? Deci nu poate fi ceea ce John a numit punctul de vedere „maximal”. Trebuie sa aiba un lucru „minim”. Nu cred nicidecum ca e atat de minim, cum crede fratele meu John. Cred ca înseamnă mult mai mult decât a fi asezat într-un mediu favorabil vizavi de influențele lumii. Înțelegeti ce inseamna.

Vreau să priviti la exprimare. Priviti la exprimare așa cum este găsita in Scriptura. Daca vreti sa intelegeti ce inseamna „a sfinti”, in Biblie, sensul principal este de a pune deoparte, de a consacra, de a pune intr-un loc sau mediu separat. Vedem in istorie punerea deoparte a poporului Israel de catre Dumnezeu, zicand: „fiti sfinti, cum Eu sunt sfânt” și „Eu voi fi Dumnezeul vostru și veți fi poporul Meu”. Și Dumnezeu a sfintit pentru Sine un popor. Acum, nu toti în acea națiune au fost sfințiti în inima lor. Dar întreaga națiune a fost sfințita în exterior. Israel a primit o vocație sfântă. Ei au devenit oameni sfinți, alesii lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a pus deoparte.

Asadar, va spun că sensul principal în care Biblia folosește termenul „a sfinți” este „a pune deoparte” sau „a consacra”. Deci când Pavel spune ca soția necredincioasă este sfințită prin sotul credincios, sau invers, înseamnă că sunt pusi deoparte, nu că sunt mântuiți. Dar ei sunt puși deoparte; pentru ceva anume. Sunt pusi intr-o situatie aparte, diferita de cea normala sau obisnuita. Și motivul dat de apostol nu este cu referire în special la beneficiul soțului necredincios, ci asa cum John a subliniat, beneficiarii acestei sfințiri a celui necredincios (punere deoparte) sunt de fapt copiii. Ascultati exprimarea: Dumnezeu zice: „voi pune deoparte sotul necredincios pentru beneficiul copiilor care rezulta din această căsătorie”. Pentru ca spune, „Altfel copiii lor ar fi necurati, dar acum sunt sfinți.”

Acum, aici e ceea ce spune apostolul Pavel în mod explicit în Noul Testament, anume: copii cu cel puțin un parinte credincios dintr-o căsnicie. De aceea mereu bisericile care boteaza pruncii, fac acest lucru daca exista macar un parinte/tutore care marturiseste credinta.
Ascultati: „faceti acest lucru… altfel ar fi necurati” Ai auzit vreodată acest cuvânt în Biblie… „necurat”? Care este sensul principal al cuvantului „a fi necurat” pentru un evreu? A fi în afara legământului, a fi printre necredincioși, a fi printre neamuri, a fi un străin de legamantul făgăduinței lui Dumnezeu: asta înseamnă să fii necurat. A fi în afara taberei, în afara comunitatii în care harul lui Dumnezeu este directionat, iar Pavel a spune ca acei copii nu sunt necurati, deoarece acum ei sunt sfinți. Acum subliniez ca aici este clar exprimare specifica cu privire la legământ. Este exprimare folosita repetat in Biblie cu referire la cei care sunt într-un relatie de legământ cu Dumnezeu.

Voi spune acest lucru în rezumat. În Vechiul Testament, tăierea împrejur nu aduce răscumpărare, este semnul răscumpărării. În Noul Testament, botezul nu aduce răscumpărare, ci este un simbol pentru multe lucruri. Este simbolul curatirii noastre. Este un semn al nasterii din nou. Este simbolul sfințirii noastre. Este un simbol al botezului cu Duhul Sfânt. Și, cum a subliniat John, este un simbol al îngroparii noastre cu Hristos și inviat cu Hristos. Este un simbol al tuturor acelor lucruri care compun conținutul mântuirii noastre.

Simbolul nu transmite în mod automat realitatea prin aspectul exterior. Ce transmite, este realitatea făgăduinței lui Dumnezeu pentru toți cei care se încred în El, ca vor primi plinătatea răscumpărării, promisa în Evanghelie. Pe scurt, sacramentul botezului este un exemplu puternic, un simbol vizibil al fagaduintei exprimate. Noi proclamăm Cuvântul lui Dumnezeu, în prezența copiilor. Ei poate nu înțeleg Cuvantul. Ei nu inteleg nici semnul, pana cand il explicam in fata lor. Aceasta este responsabilitatea părinților și bisericii, să spuna copilului: „Ai primit simbolul făgăduinței lui Dumnezeu, ai primit semnul Evangheliei lui Iisus Cristos. Să iti spun ce înseamnă.” Și le spuneti ce inseamna acest semn, și le spuneti: „Dacă aveți încredere în această promisiune a lui Hristos, veți fi salvati”. Și, cum a subliniat Calvin, realitatea simbolizata poate fi oferita înainte sau după ce semnul a fost facut (semnul a fost dat lui Avraam după ce a crezut, iar lui Isaac înainte sa creada).

Dacă doriți să ridicati vreo obiecție impotriva unui semn, care include, printre altele, un simbol de credință, unora incapabili sa exercite credință în acel moment, dacă doriți să ridicati această obiectie la natura principiului, nu ezitati să obiectati împotriva lui Dumnezeu Însuși, pentru că este exact ceea ce El a făcut în Vechiul Testament.

Sunt de acord cu Calvin că metoda preferată de botezul este scufundare. Nu-s de acord cu baptiștii care insistă că cuvântul grecesc „baptizo” poate însemna doar „cufundat”, fiindca este folosit clar in Septuaginta, sa traduca text din Levitic 14, unde două păsări sunt sacrificate, uneia sa i se scurga sângele, iar cealaltă trebuie să fie „baptizo” în sângele primei. Nu-i suficient sânge în prima pentru a cufunda pe a doua. Doar se umezeste. Dar, oricum, asta e un aspect secundar, nu o problemă principala.

Există multe, multe lucruri de spus. Ceea ce sper ca discuția noastră a făcut astăzi este să te faca să înțelegi, macar atat, că acest lucru este important pentru Dumnezeu. Și trebuie să încercam să-l intelegem cum trebuie, iar unde a fost inteleasa gresit o nuanta a Scripturii, să fim dispuși să acceptam aceasta. Faceam asta când predam sacramente la seminar, aveam studenti atât din tradiția reformată, cat si din tradiția baptistă si puneam studentii din tradiția reformată sa scrie o lucrare împotriva botezului copiilor. Și puneam baptistii sa scrie o lucrare sa sustina botezul copiilor. Nu ii notam pentru ce credeau ei, ci pentru cat de clari erau in prezentarea pozitiei diferite. Fiindca, din păcate, multi dintre noi doar urmeaza ce au invatat, așa cum a spus John; accepta orbește perspectiva confesiunii creștine in care a crescut si o continua. Cand asta e, de fapt, ceva pentru care sa cercetam Scripturile să înțelegem ceea ce Dumnezeu vrea ca noi să facem; și apoi, sa facem.

( traducere dupa http://www.gty.org/resources/articles/A361/case-for-infant-baptism-the-historic-paedobaptist-position )

Anunțuri

Responsabilitatea bisericilor locale

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

În final, din principiile și considerațiile de mai sus, este evident că multe biserici care botează pruncii, au multe de corectat referitor la modul în care îi tratează pe copiii lor botezați, și trebuie să facă aceste schimbări de reformă urgent și cu credincioşie. Aşa cum am observat, un scop măreţ pentru care a fost înființată Adunarea lui Dumnezeu, este acela de a instrui, în toate vremurile, o sămânță care să slujească lui Dumnezeu, și să fie martori credincioși pentru adevărul și rânduiala familiei Sale, în mijlocul unei lumi stricate şi necredincioase. Aşadar Adunarea, cu autoritatea ei, este obligată să supravegheze atent educația (mai ales cea religioasă) a membrilor ei tineri. Suntem siguri că doar în măsura în care Adunarea a fost credincioasă în această obligaţie a ei, ea a înflorit în credința curată, evlavie și pace. Iar atunci când ea şi-a neglijat această responsabilitate, copiii ei au crescut în ignoranță, și de multe ori în imoralitate, și au rătăcit în multe păcate şi erezii. Dacă Adunarea dorește ca tinerii ei botezaţi să ajungă un sprijin și o încurajare pentru ea, dacă dorește ca ei să participe cu înţelegere și cu afecțiune la mărturia ei, dacă doreşte să aibă în viitor o generație care să-L laude pe Împăratul Sionului, când părinții lor vor fi trecut în veşnicie, atunci fie că prin toate mijloacele Adunarea să vegheze asupra educării tinerilor ei cu deosebită stăruinţă și credincioşie. Adunarea să considere că o mare parte din datoria ei este să acorde atenție constantă, cu credincioşie, pentru instruirea morală și religioasă care se oferă generației tinere.

Care este dar motivul pentru care atât de mulți tineri botezaţi, în aproape toate adunările care botează copiii, cresc în ignoranță și dispreț faţă de religia părinților lor? De ce atât de mulți dintre ei, atunci când ajung la vârsta la care pot să gândească și să acționeze pentru ei înșiși, aleg un trai greşit, dacă nu chiar total lipsit de credincioşie, și ajung să rătăcească, în prea multe cazuri, spre căile depravate ale imoralităţii? Nu este suficient să spunem că aceşti copii ai noștri sunt din fire depravaţi și predispuşi spre căile greşelii și nesăbuinţei. Fără îndoială, acest lucru este adevărat, dar nu este întregul adevăr. Suntem siguri că o mare parte din vină este a adunărilor locale, precum şi a părinților. Prea des a fost uitat faptul că botezul este într-adevăr o pecete, atât pentru Adunare, cât şi pentru copiii şi părinţii copiilor. Și ca urmare, deoarece în multe cazuri botezul a fost privit greşit, cu superstiţie, acest lucru a condus la trista neglijare a obligațiilor ce decurg din botez, chiar şi în cele cele mai evanghelice dintre biserici. Părinții sunt foarte atenţi la educația literară și științifică a copiilor lor, dar au neglijat într-o mare măsură instruirea morală și religioasă a copiilor. Ei şi-au trimis copiii la școli cu profesori imorali, eretici, sau necredincioși, care desigur nu au pus accent pe instruirea morală şi religioasă a copiilor. Ci mai degrabă au avut o influență foarte dăunătoare pentru această parte din educaţia copiilor. Și, după ce părinţii şi-au tratat astfel copiii, (trimiţându-i sub îndrumarea unor astfel de profesori), au fost foarte surprinşi atunci când copiii lor au căzut în imoralitate şi necredinţă! Dar ce altceva era de așteptat?

Deși cu siguranţă, primele eforturi în această importantă lucrare de educare creștină trebuie să vină din partea părinților (într-adevăr, dacă educaţia creştină nu a început încă de când era copilul în braţele mamei, o perioadă foarte importantă a fost deja pierdută), totuşi adunarea are datoria să acţioneze în această direcţie. Iar datoria aceasta este rareori îndeplinită cum trebuie. Este datoria bisericii locale, prin păstorii și bătrânii ei, să îndemne și să îndrume părinții în această muncă grea și importantă a educării copiilor. Este datoria adunării să vegheze pentru alegerea (sau înființarea) școlilor potrivite pentru tinerii care au fost botezaţi în pruncie. Este datoria adunării locale să pună în mâinile lor Biblia și mărturisirile de credinţă, precum și alte scrieri potrivite despre Adevăr. Este datoria adunării să-i adune periodic pe tineri pentru instruire, îndemnuri, și rugăciune; să le reamintească din când în când, cu afecțiune părintească, despre datoria lor, când ajung la vârsta înţelegerii, să-L mărturisească pe Hristos și să recunoască legătura lor cu Adunarea Sa, prin propria lor mărturie personală. Iar în cazul în care tinerii vor cădea în greşeală sau imoralitate, sau vor neglija credinţa, adunarea să-și exercite față de ei, cu afecțiune părintească dar cu fermitate, autoritatea şi disciplina pe care Domnul Hristos a hotărât-o în mod special pentru binele tuturor membrilor, mai ales al membrilor tineri din familia intrată în legământ cu El. Dacă acest plan va fi împlinit cu credincioşie pentru tinerii noştri botezaţi, eu sunt de acord cu evlaviosul frate Baxter, în convingerea lui că în nouăsprezece cazuri din douăzeci, copiii noștri puşi deoparte pentru Dumnezeu încă din pruncia lor, ar crește în ascultare, cumpătaţi, ordonaţi și serioşi, iar înainte de a ajunge la maturitate, ar recunoaşte apartenența lor la legământul lui Dumnezeu printr-o mărturie personală, cu sinceritate. Ce perioadă fericită va fi! Oare când va avea Adunarea lui Dumnezeu o astfel de credincioşie, și ca urmare astfel de rezultate?

Responsabilitatea fiecărui om botezat în pruncie

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

Vedem aşadar cât de importantă și cât de solemnă este situația acelor tineri care au fost în copilăria lor dedicaţi lui Dumnezeu în botezul sfânt! Acesta este un aspect pe care atât cei maturi cât și cei tineri îl neglijează deseori. Este în general recunoscut că părinții, când îşi dedică copiii lor pentru Dumnezeu în această rânduială, sunt puşi sub obligații foarte însemnate, pe care ei nu le pot da uitării, fără a atrage asupra lor o vină grea. Dar tinerii iau aminte prea rar la aceste lucruri, cum ar trebui. Ei nu se gândesc că primirea timpurie a peceții de legământ cu Dumnezeu, ca urmare a actului părinților lor, îi aşează într-o situație solemnă care implică o mare responsabilitate. Dar ei nu au cum să-și imagineze Continuă lectura

“Nu găsim botezul pruncilor peste tot în Biserică, aşa cum era circumcizia în Adunarea lui Israel din Vechiul Testament” | Obiectia XI

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

Cea din urmă obiecție pe care propun să o cercetăm este: „Dacă botezul ia locul tăierii împrejur, iar Adunarea este aceeași în esenţa acum ca și atunci, pe vremea când tăierea împrejur era pecetea de inițiere, atunci de ce nu găsim botezul copiilor peste tot în Adunarea Noului Testament, cum era tăierea împrejur în Vechiul Testament? De ce nu este fiecare copil, în lumina Evangheliei, botezat în apă, după cum fiecare copil evreu a fost tăiat împrejur în Vechiul Testament?”

Eu răspund astfel: aşa ar trebui să se întâmple, fără Continuă lectura

“La Cina Domnului ar avea dreptul să vină cei botezaţi cu apa în pruncie, indiferent de starea lor duhovnicească” | Obiectia X

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

O altă obiecție, adusă de multe ori cu încredere, împotriva botezului şi statutului pruncilor ca membri ai Adunării este că, dacă acestea ar fi bine întemeiate, atunci ar însemna că fiecare tânăr botezat, sau chiar copil, ar avea dreptul să vină la Cina Domnului dacă doreşte acest lucru, fără vreo cercetare sau nevoie de permisiune din partea celor din adunare. Frații noștri baptiști afirmă că astfel, deoarece mulţi dintre cei ce au fost botezați în copilărie sunt acum vizibil lipsiţi de evlavie, și mulți dintre chiar destrăbălaţi, dacă din încăpăţânare sau răutate ar veni totuşi la Cina Domnului, Adunarea ar ajunge de rușine din cauza acestor oameni nevrednici.

Această obiecție se bazează pe o mare greșeală. Vom dovedi aceasta, privind la Continuă lectura

“Copiii botezaţi nu sunt totuşi trataţi ca membri deplini în bisericile locale” | Obiectia IX

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

O altă obiecţie spune că aceia care susţin botezul copiilor se contrazic pe ei înșiși, deoarece nu îşi tratează copiii că membri ai Adunării. Frații noștri baptiști spun despre susţinătorii botezului copiilor: „Ei susțin că acei copii de creștini sunt membrii Adunării în virtutea nașterii lor, membri pe deplin, în mod vizibil în legământ cu Dumnezeu, și drept urmare copiii sunt potriviţi pentru pecetea sacramentală (botezul în apă). Cu toate acestea, vedem prea rar vreo biserică susţinătoare a botezului copiilor, care să-i trateze pe copii ca membri ai săi, adică să-i instruiască, să-i supravegheze și să-i disciplineze la fel ca în cazul membrilor adulți. Oare acest lucru nu dovedeşte că sistemul lor este în contradicţie, că nu este practic, și prin urmare că nu este bun?” Această obiecție este una foarte serioasă și importantă, și ar trebui să atragă atenția fiecărui Continuă lectura

“Dovezile istorice nu sunt demne de luat în seamă” | Obiectia VIII

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

O altă obiecție adusă deseori de către împotrivitorii botezului pruncilor este aceea că pentru botezul copiilor exista aceeaşi dovadă istorică precum în cazul participării copiilor la Cina Domnului, și astfel dovada cu privire la copii participând la Cina Domnului în istoria timpurie a Adunării, face ca mărturia istorică pe care o găsim în favoarea botezului să nu mai fie valabilă.

Pentru a răspunde la această obiecție, recunoaştem că Continuă lectura