Arhive pe categorii: Argumente in favoarea botezului pruncilor

Argumente biblice, logice si istorice in favoarea doctrinei si practicii botezului pruncilor

Audio: argument biblic pentru botezul copiilor (R. C. Sproul)

Acest lucru este ceva ce sper și cred ca este valabil pentru cei mai multi creștini care se lovesc de aceasta intrebare: presupunerea mea, cand subiectul acesta apare intre crestini, (cei care sunt sustin doctrina Sola Scriptura – doar Scriptura – de la Reformă) – presupunerea mea este că ambele părți doresc să facă ceea ce este plăcut lui Dumnezeu și sa fie credinciosi Scripturii.
Și, din păcate, aceia dintre noi care nu cad de acord asupra acestui punct de doctrina, chiar daca avem cu totii dorința de a fi plăcut lui Dumnezeu și credincioși Cuvântului lui Dumnezeu, în mod evident, acesta este unul din acele lucruri unde pur și simplu nu putem avea toti dreptate. Si de asemenea, nu putem greși cu totii. Unul are dreptate, celalalt greseste. Stim si cine, asa ca putem lua o pauză.

Unul din lucrurile pe care John McArthur le-a făcut foarte clare în prezentarea sa excelentă astăzi este că nu există nicăieri în Noul Testament text care porunceste în mod explicit botezul copiilor, sau care menționează în mod explicit botezul pruncilor. Și astfel el a tras concluzia că nu exista in Noul Testament. Și dintr-o perspectivă explicita, sunt complet de acord cu el.
De asemenea, a mentionat că nu există nicio interdicție explicită împotriva botezului pruncilor, nicaieri în Noul Testament. Deci, în lipsa invataturilor explicite, ambele părți în această controversă sunt obligate să se bazeze la concluzii deduse din ceea ce este explicit în Scriptură, și asta ne face să mergem a doua milă în răbdare unul cu altul atunci când recunoastem: eu nu pot dovedi lui John MacArthur că Scriptura poruncește botezul copiilor, și prin faptul că el nu boteaza copiii nu ascultă de Domnul lui; și totodata el nu poate arata vreun text din Biblie care interzice în mod explicit botezul copiilor și să spuna, „R.C. Sproul, trebuie sa incetezi sa faci ceea ce interzice Scriptura”.

Cred că înțelegem cu toții absența unei porunci explicite in ambele cazuri. Deci fiindca amandoi ne bazam pe deductie, să fim extrem de rabdatori si buni, unul cu celălalt.

Acum, unul dintre cele mai importante lucruri pe care John le-a amintit este apărarea clasica în teologia reformata pentru botezul pruncilor pe motivul legaturii dintre botez si circumcizia din Vechiul Testament. Si, evident, există anumite lucruri despre circumcizie în Vechiul Testament, care sunt în mod clar explicite, nu implicite.
Acum, vreau să privim la legatura dintre circumcizie și botezul Noului Testament. Și aici devine putin complicat, deoarece aud des oameni zicand: „RC, botezul din Noul Testament nu e circumcizie”. „Nu există nicio egalitate între cele două. Nu sunt identice.” Și când aud asta sunt impresionat de claritatea lor asupra a ceea ce este evident. Nu stiu pe nimeni in istoria Bisericii care a afirmat că există o identitate între taierea imprejur și botez. Pe de o parte, evreii care au fost tăiați împrejur în Vechiul Testament nu au fost tăiați împrejur cu apă. Asta nu e același lucru, evident.

Acum, problema aici nu este una de echivalenta, ci una de legatura. Și întrebarea este: exista vreo continuitate între circumcizia în Vechiul Testament și botezul în Noul Testament?
Dacă vom fi atenți și vom privi acest lucru în termeni tehnici, avem sa vedem (și cred că suntem de acord), că există o continuitate de cel puțin între circumcizia din Vechiul Testament și botezul din Noul Testament și totuși, în același timp există puncte serioase și importante de discontinuitate. Deci, avem elemente de continuitate în care se aseamana cele doua, si elemente de discontinuitate. Element evident de discontinuitate, este ca circumcizia era în Vechiul Testament, iar botezul în Noul Testament. Asta este, evident, o diferență, nu-i așa?
Acum, în ceea ce privește argumentul istoric pentru botezul pruncilor, aici sunt punctele cruciale în ceea ce privește continuitatea care în Vechiul Testament: ca e aproape universal acceptat de către cercetători, (nu sunt sigur că sunt de acord cu John in acest lucru, sau că el e de acord cu mine, dar cred că el ar fi), ca circumcizia, orice altceva era în Vechiul Testament, a fost totusi un simbol al Vechiului Legământ. Da. Un semn al Vechiului Legământ. Și că botezul, orice altceva ar fi, este, este un simbol al Noului Legământ. Cu aceasta, ambele părți sunt de acord.

Acum vom vedea ca sunt diferite semne: unul este circumcizia, unul este botezul. Dar ambele sunt semne ale unui legământ pe care Dumnezeu il face cu oamenii. În cazul circumciziei, aceasta este un semn al legământului pe care Dumnezeu l-a făcut cu Avraam.
Acum, în teologia reformată noi putem spune că o parte din termenii acelui Legământ facut de Dumnezeu cu Avraam include binecuvântări vremelnice, cum ar fi descendenți pământești, cum ar fi stapanirea teritoriului, case si asa mai departe. Dar dincolo de aceste aspecte externe ale moștenirii pamantesti, etnice și naționale, se arată promisiunea Vechiului Testament pentru răscumpărare.

Doar nu vrei să sustii că oamenii au fost salvati în Vechiul Testament într-un mod radical diferit de modul din Noul Testament.

Am de gând să spun ceva ce nu am mai spus public, dar asa cred, ca răspuns la pasiunea lui John și la activitatea sa de a apara puritatea Evangheliei, unde mi-a fost cel mai puternic din aliați și tovarăși alături de mine în tranșee. Și când apare vreo problema cu privire la Evanghelia lui Iisus Hristos, nu trebuie sa privesc prea departe să chem pe cineva, sa fie cu mine in tranșee, atunci când e vorba despre Evanghelie. Nu-i asa, John? Suntem o echipă la nevoie.
Dar aici e ceea ce vreau să spun într-un sens foarte real, iubitilor: circumcizia în Vechiul Testament a fost un semn al Evangheliei lui Isus Hristos. De ce spun asta? Deoarece orice altceva a fost, circumcizia era simbolul legământului, iar miezul legământului este promisiunea lui Dumnezeu de a oferi răscumpărarea pentru poporul Său. Avraam a crezut acea promisiunea și a fost socotit neprihanit de catre Dumnezeu. Avraam a săltat de bucurie ca a vazut implinirea în istorie a promisiunii legământului, prin apariția celui care s-a intrupat in poporul Israel, Domnul și Mântuitorul nostru, Iisus Hristos.

Cred că ar fi o simplificare exagerata daca am reduce semnificația circumciziei în Vechiul Testament la o simpla trasatura etnică sau națională, asa cum au facut mulți evrei, si au fost criticati dur de catre profeți și chiar de insusi apostolul Pavel în epistola catre Romani.
Acum, eu nu cred că circumcizia a fost doar un simbol al credinței (Romani 4:11). Adica nu cred ca circumcizia era simbol doar al credinței. Ci semnifica mult mai mult decât asta, dar nu mai mai putin decat atat. Repet: tăierea împrejur însemna mult mai multe decat credinta, dar nicidecum mai putin. Deoarece doctrina neprihanirii prin credinta a fost prezentata in timpul legământului avraamic, cum Pavel explica în epistola catre Romani, capitolele 3 și 4.
Acum, când a primit Avraam semnul? Înainte de a crede? Sau după ce a crezut? Înainte sa inteleaga conținutul promisiunilor legământului, sau după ce le-a inteles? Evident, a primit semnul promisiunii după ce a primit continutul promisiunii, după ce a crezut, după ce s-a pocăit, nu? Apoi, el a primit ca semn tăierea împrejur. Dar nu numai ca acest semn (tăierea împrejur, care indică tot conținutul făgăduinței răscumpărării), este dat lui Avraam după ce a crezut și s-a pocăit, și a fost nascut din nou, Dumnezeu, nu doar ca permite, ci porunceste explicit ca fiii lui Avraam sa primeasca semnul aceluiasi legamant. Și nu numai că i s-a poruncit lui Avraam și lui Isaac și lui Iacov, dar atunci când Moise a amanat circumcizia fiului sau, Dumnezeu amenință să-l omoare pentru neaplicarea semnului legământului la fiul său.
Asta e foarte important, deoarece aici, în Vechiul Testament, semnul legământului lui Dumnezeu pentru răscumpărare nu este doar permis să fie dat copiilor credincioșilor, ci este poruncit de Dumnezeu, să fie facut. Și dacă credința ar avea cea mai neinsemnata parte din promisiunea lui Avraam (daca nu, atunci Avraam ar fi fost socotit neprihanit prin alt mod, sau alt instrument decat credința, lucru pe care nu l-ar sustine niciun baptist), ideea este, că, dacă credinta are chiar cea mai neinsemnata parte din sensul semnului din Vechiul Legământ, atunci trebuie să spunem că avem învățătura biblică explicită că Atotputernicul Dumnezeu, cel puțin candva în istorie, a poruncit în mod explicit că un semn al credinței să fie oferit unei persoane care nu detine încă ceea ce indică semnul.

Deci primul punct vazut aici, care este aratat evident în Vechiul Testament, este că semnul răscumpărării e poruncit de Dumnezeu sa se aplice pruncilor, nu tuturor pruncilor fără deosebire, dar numai pentru aceia care sunt în comunitatea legământului, din „casa vizibila a lui Dumnezeu”, cum imi permit sa numesc „Adunarea Vechiului Testament”.
Acum, au existat oameni in Vechiul Testament care au crezut ca semnul aducea mantuirea, nu-i asa? Și au continuat si în vremurile Noului Testament, atunci când fariseii au spus, „Noi suntem copii lui Avraam, suntem tăiați împrejur”. Pavel explica cum circumcizia nu salvează pe nimeni, numai persoana care are „inima taiata imprejur” este mantuita. Numai cei care au credință sunt salvati. Puteți avea semnul fără credință, dar nu poți avea ceea ce dar nu poti avea ceea ce simbolizeaza semnul, fara credinta. Nu vrem sa spunem că o persoană este justificată de circumcizie in Vechiul Testament sau de botez în Noul testament.

Există un lucru pe care l-a spus prietenul meu, John McArthur, si trebuie sa-mi exprim dezacordul categoric. Pentru că de data asta sunt absolut sigur (1000%) că a gresit. Știu că a greșit, sunt sigur ca gresit si voi dovedi acum fara îndoială că a greșit. Fratele meu drag, în fața tuturor acestor oameni, a spus că am luat impreuna masa de prânz (de fapt, pranz + mic dejun) doar câteva ore în urmă. Vorbitorii s-au adunat, așezati în jurul unei mese. L-ati auzit spunând că era singurul de acolo care credea în botezul credinciosilor? Ai spus asta? In regula. Am fost acolo? (MacArthur) Ai fost acolo. (R.C.) Bine. Acesta este modul în care pot dovedi că este greșit, pentru că si eu cred în botezul credinciosului. Și am fost acolo și sunt sigur ca Bob Godfrey crede în botezul credinciosului și că Sinclair Ferguson crede în aceasta, fiindca toti cei reformati cred în botezul credinciosului. Acum trei săptămâni am avut una dintre cele mai prețioase privilegii pe care ca pastor, slujitor al Evangheliei le pot avea, am botezat trei adulti la Biserica Sf. Andrei. Avem doar 43 de membri și a fost minunat sa botezam pe acesti adulți, în părtășia cu Iisus Hristos. Și trebuie sa spun, nu numai că am botezat adulți, dar nu vom boteza adulti decat daca au facut o marturisire de credință și dau dovadă de pocăință și statornicie în credința in Iisus Hristos.

Acum, există dovezi abundente în ambele Testamente ca adultii au primit semnul Legământului. In Vechiul Testament, cum a subliniat John, avem scris despre cei care erau străini de legamant, dintre celelalte neamuri, care au venit la Iudaism și au primit circumcizia ca adulti. Și înainte de a fi circumcisi ca adulti, trebuia să facă o mărturisire de credință. Și, de asemenea, avem dovezi din belsug în Noul testament de adulti care s-au botezat, si li s-a cerut o marturisire de credinta.

Sunt douăsprezece referințe în Noul Testament la botezuri reale, e vorba despre adulți. Patru dintre aceste cazuri includ formula „oikos” cum a zis John, care se traduce „casa” sau „familie”. Apropo, Oscar Cullmann, telogul elvețian, susține că, în antichitate, nu numai ca sensul cuvantului „oikos” include pruncii, dar e folosit cu referire în mod special la prunci, dar eu nu merg atat de departe.

Ceea ce vedem totusi, e un fel de continuitate a principiului solidarității trupului Adunarii, în mod evident în Vechiul Testament. Nu ma intereseaza dacă termenii „oikos” sau „casa”/”familie” apare sau nu în Noul testament, fiindca sunt sigur ca toate cazurile de botez al adultilor prezentate in Faptele apostolilor sunt complet și total lipsite de relevanță pentru subiectul discutat aici.

Cum am precizat, noi toți credem în botezul adulților. Și noi toți credem ca în cazul unui adult care se boteaza trebuie sa faca o marturisire de credință. Nicio contradictie despre asta. N-are sens sa ne contrazicem asupra lucrului cu care suntem de acord.
Doar un singur lucru aduce botezul adultilor pentru această controversă în Noul Testament, dar este oarecum secundar, nu complet nesemnificativ, are ceva insemnatate: anume că toți cei care sunt botezați ca adulți sunt probabil credincioși din prima generație (ca si crestini). Daca oponentii botezului pruncilor ar putea indica un singur caz de botez adult în Noul Testament, în care cel botezat ca adult, a fost nascut din părinți deja creștini (in momentul nasterii lui), atunci ei ar avea un caz relevant de aratat. De fapt, asta ar fi fost suficient sa-mi schimbe convingerea. Dar ei nu au vreo astfel de dovadă fel, iar indicarea catre cazurile de botez adult doar incarca inutil discutiile, nu ne contrazicem despre care ar fi cerințele pentru botezul adult al credinciosului: suntem cu toții de acord cu ele.

Întrebarea este, pur și simplu, dacă un copil de credincios primește semnul legământului în Noul Testament așa cum a primit în mod clar incontestabil în Vechiul Testament. Acum, din nou, recunoaștem că există o diferență între Noul Testament și Vechiul Testament. John a subliniat una, în aranjamentul Vechiului Testament singurii care au primit semnul legământului au fost bărbații si băieții. Femeile nu. Și intelegem ca în Noul Testament semnul legamantului este oferit nu doar barbatilor, ci si femeilor, de asemenea. Acum, ce-ți spune asta? Noul Testament vorbeste repetat despre faptul ca Noul Testament este un legământ mai bun decât Vechiul Testament. Și unul dintre modurile în care ar fi mai bun, sau cel puțin diferit, este faptul că este în mod evident mai cuprinzător decat vechiul Legământ.
In Vechiul Legământ, nu trebuia neaparat sa fii copilul unui israelit pentru a fi mantuit. Iar una din tainele in istoria răscumpărării este rolul pe care il au neamurile și că există o extindere radicala spre evanghelizarea neamurilor în Noul Legământ, care nu este si in Vechiul Legământ. Este o extindere radicală. Nu e ca și cum nu există deloc in Vechiul Testament, a fost cumva, dar nu in masura in care o gasim în Noul Legământ. Acum mie mi se pare ciudat că, dacă în termeni generali, Noul Legământ este mai cuprinzator, decat Vechiul Legamant, de ce practica includerii copiilor credinciosilor si primirea semnul Legământului răscumpărarii, care s-a facut timp de 2000 de ani (de la Avraam la Hristos) ar fi fost brusc respinsa și anulata în Noul Testament fără vreun cuvant.

Eu chiar cred că povara dovezilor apasa peste cei care spun că, privitor la copiii de credincioși si primirea semnului legământului lui Dumnezeu pentru mantuire, ca aceasta povara este asupra celor care sustin că există această schimbare radicală în istoria răscumpărării. Că o practică normala și de referinta pentru două mii de ani, dintr-o dată s-ar opri fără vreun cuvânt în Noul Testament, nu numai fără un cuvânt în Noul Testament, cum a subliniat Yahoi Cameramesi (?), dar nu avem nimic în scrierile din primul secol în afara Bibliei, nu prea mult in secolul doi pana la mijlocul secolului trei, despre practica botezarii pruncilor.

Prima referinta din antichitate, în literatura în afara Bibliei, descrie botezul pruncilor ca practica universală a bisericii. Acum este posibil într-o sută sau două sute de ani că întreaga biserică creștină s-ar fi putut departa de practica apostolilor, fara sa ne ramana vreun cuvant scris de plangere împotriva acestei departari? Tinem cont ca sunt foarte multe informații ramase din primele trei secole despre multe controverse teologice asupra carora parintii Bisericii aveau diferite opinii. Nu e ciudat că această presupusa abatere de la puritatea Bisericii apostolice sa fi avut loc si sa fi cuprins întreaga creștinătate și nici macar un cuvant de protest sa fi ramas din acea perioada? Este un argument provenit din „tacere”. Dar este o tăcere foarte evidenta.
Motivul pentru care nu există nicio poruncă explicită de a boteza pruncii în Noul Testament, este acela ca, în mod clar, orice credincios creștin evreu a presupus că aceeași practica și principiu de a aplica copiilor semnul legământului va continua, dacă Dumnezeu nu va zice: „Oprește-te.”

Acum, voi încerca sa spun pe scurt, voi arata un text important mentionat de John MacArthur.
Cu toate acele apeluri pentru „Lăsați copilașii sa vina la Mine”, sunt de acord cu John, nu va trebui să le dezbatem. Nu cred că au nici cea mai mica importanta pentru această discuție.
Dar cred ca pasajul din 1 Corinteni cu privire la căsătorie și sotul necredincios, acest pasaj are o importanță deosebită, din acest motiv. Noi înțelegem, cum a aratat John pe bună dreptate, atunci când se spune că soția necredincioasă sau bărbatul necredincios este sfințit de bărbatul/sotia necredincioasă, etc., că termenul folosit acolo „a sfinti” poate fi putin neclar pentru noi, deoarece folosim în mod normal termenul sfintire cu referire la creșterea în sfințenie, progresul și asemanarea cu imaginea lui Hristos, care urmează dupa îndreptățirea noastră, și presupune indreptatire.

Acum, evident, John a zis că nu acesta poate fi sensul textului de aici. Doar nu vrem să presupunem că Biblia ne învață două moduri diferite de indreptatire, sau poate chiar un al treilea. Pe de o parte, Noul Testament învață că suntem socotiti neprihaniti prin credință, credința noastră, nu credința altcuiva, nu?

Pavel spune că femeile sunt „mantuite” prin nasterea de copii. Si daca am intelege prin aceasta a fi asezat in har și socotit neprihanit, atunci am spune ca a doua cale a mântuirii, a doua cale de indreptatire este limitată la femei: „prin nasterea de copii, pot fi indreptatite”. Și dacă asta n-ar functiona sau ești stearpă, sau, ca barbat, nu poti naste copii, și n-ai nici credință, a treia cale de mântuire este să se te casatoresti cu cineva care poate (pentru că cel necredincios este sfințit)… si asa mai departe.

Am încercat să reduc la absurd acest lucru, sa va arăt că acest text nu poate însemna că „sfințirea” mentionata aici nu este sfințirea care rezultă din (necesar, imediat etc) indreptatire. Este clar? Deci nu poate fi ceea ce John a numit punctul de vedere „maximal”. Trebuie sa aiba un lucru „minim”. Nu cred nicidecum ca e atat de minim, cum crede fratele meu John. Cred ca înseamnă mult mai mult decât a fi asezat într-un mediu favorabil vizavi de influențele lumii. Înțelegeti ce inseamna.

Vreau să priviti la exprimare. Priviti la exprimare așa cum este găsita in Scriptura. Daca vreti sa intelegeti ce inseamna „a sfinti”, in Biblie, sensul principal este de a pune deoparte, de a consacra, de a pune intr-un loc sau mediu separat. Vedem in istorie punerea deoparte a poporului Israel de catre Dumnezeu, zicand: „fiti sfinti, cum Eu sunt sfânt” și „Eu voi fi Dumnezeul vostru și veți fi poporul Meu”. Și Dumnezeu a sfintit pentru Sine un popor. Acum, nu toti în acea națiune au fost sfințiti în inima lor. Dar întreaga națiune a fost sfințita în exterior. Israel a primit o vocație sfântă. Ei au devenit oameni sfinți, alesii lui Dumnezeu. Dumnezeu i-a pus deoparte.

Asadar, va spun că sensul principal în care Biblia folosește termenul „a sfinți” este „a pune deoparte” sau „a consacra”. Deci când Pavel spune ca soția necredincioasă este sfințită prin sotul credincios, sau invers, înseamnă că sunt pusi deoparte, nu că sunt mântuiți. Dar ei sunt puși deoparte; pentru ceva anume. Sunt pusi intr-o situatie aparte, diferita de cea normala sau obisnuita. Și motivul dat de apostol nu este cu referire în special la beneficiul soțului necredincios, ci asa cum John a subliniat, beneficiarii acestei sfințiri a celui necredincios (punere deoparte) sunt de fapt copiii. Ascultati exprimarea: Dumnezeu zice: „voi pune deoparte sotul necredincios pentru beneficiul copiilor care rezulta din această căsătorie”. Pentru ca spune, „Altfel copiii lor ar fi necurati, dar acum sunt sfinți.”

Acum, aici e ceea ce spune apostolul Pavel în mod explicit în Noul Testament, anume: copii cu cel puțin un parinte credincios dintr-o căsnicie. De aceea mereu bisericile care boteaza pruncii, fac acest lucru daca exista macar un parinte/tutore care marturiseste credinta.
Ascultati: „faceti acest lucru… altfel ar fi necurati” Ai auzit vreodată acest cuvânt în Biblie… „necurat”? Care este sensul principal al cuvantului „a fi necurat” pentru un evreu? A fi în afara legământului, a fi printre necredincioși, a fi printre neamuri, a fi un străin de legamantul făgăduinței lui Dumnezeu: asta înseamnă să fii necurat. A fi în afara taberei, în afara comunitatii în care harul lui Dumnezeu este directionat, iar Pavel a spune ca acei copii nu sunt necurati, deoarece acum ei sunt sfinți. Acum subliniez ca aici este clar exprimare specifica cu privire la legământ. Este exprimare folosita repetat in Biblie cu referire la cei care sunt într-un relatie de legământ cu Dumnezeu.

Voi spune acest lucru în rezumat. În Vechiul Testament, tăierea împrejur nu aduce răscumpărare, este semnul răscumpărării. În Noul Testament, botezul nu aduce răscumpărare, ci este un simbol pentru multe lucruri. Este simbolul curatirii noastre. Este un semn al nasterii din nou. Este simbolul sfințirii noastre. Este un simbol al botezului cu Duhul Sfânt. Și, cum a subliniat John, este un simbol al îngroparii noastre cu Hristos și inviat cu Hristos. Este un simbol al tuturor acelor lucruri care compun conținutul mântuirii noastre.

Simbolul nu transmite în mod automat realitatea prin aspectul exterior. Ce transmite, este realitatea făgăduinței lui Dumnezeu pentru toți cei care se încred în El, ca vor primi plinătatea răscumpărării, promisa în Evanghelie. Pe scurt, sacramentul botezului este un exemplu puternic, un simbol vizibil al fagaduintei exprimate. Noi proclamăm Cuvântul lui Dumnezeu, în prezența copiilor. Ei poate nu înțeleg Cuvantul. Ei nu inteleg nici semnul, pana cand il explicam in fata lor. Aceasta este responsabilitatea părinților și bisericii, să spuna copilului: „Ai primit simbolul făgăduinței lui Dumnezeu, ai primit semnul Evangheliei lui Iisus Cristos. Să iti spun ce înseamnă.” Și le spuneti ce inseamna acest semn, și le spuneti: „Dacă aveți încredere în această promisiune a lui Hristos, veți fi salvati”. Și, cum a subliniat Calvin, realitatea simbolizata poate fi oferita înainte sau după ce semnul a fost facut (semnul a fost dat lui Avraam după ce a crezut, iar lui Isaac înainte sa creada).

Dacă doriți să ridicati vreo obiecție impotriva unui semn, care include, printre altele, un simbol de credință, unora incapabili sa exercite credință în acel moment, dacă doriți să ridicati această obiectie la natura principiului, nu ezitati să obiectati împotriva lui Dumnezeu Însuși, pentru că este exact ceea ce El a făcut în Vechiul Testament.

Sunt de acord cu Calvin că metoda preferată de botezul este scufundare. Nu-s de acord cu baptiștii care insistă că cuvântul grecesc „baptizo” poate însemna doar „cufundat”, fiindca este folosit clar in Septuaginta, sa traduca text din Levitic 14, unde două păsări sunt sacrificate, uneia sa i se scurga sângele, iar cealaltă trebuie să fie „baptizo” în sângele primei. Nu-i suficient sânge în prima pentru a cufunda pe a doua. Doar se umezeste. Dar, oricum, asta e un aspect secundar, nu o problemă principala.

Există multe, multe lucruri de spus. Ceea ce sper ca discuția noastră a făcut astăzi este să te faca să înțelegi, macar atat, că acest lucru este important pentru Dumnezeu. Și trebuie să încercam să-l intelegem cum trebuie, iar unde a fost inteleasa gresit o nuanta a Scripturii, să fim dispuși să acceptam aceasta. Faceam asta când predam sacramente la seminar, aveam studenti atât din tradiția reformată, cat si din tradiția baptistă si puneam studentii din tradiția reformată sa scrie o lucrare împotriva botezului copiilor. Și puneam baptistii sa scrie o lucrare sa sustina botezul copiilor. Nu ii notam pentru ce credeau ei, ci pentru cat de clari erau in prezentarea pozitiei diferite. Fiindca, din păcate, multi dintre noi doar urmeaza ce au invatat, așa cum a spus John; accepta orbește perspectiva confesiunii creștine in care a crescut si o continua. Cand asta e, de fapt, ceva pentru care sa cercetam Scripturile să înțelegem ceea ce Dumnezeu vrea ca noi să facem; și apoi, sa facem.

( traducere dupa http://www.gty.org/resources/articles/A361/case-for-infant-baptism-the-historic-paedobaptist-position )

Anunțuri

Marturia istoriei (5) – Concluzii | Argumentul X

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

Nota explicativa: concluziile de mai jos sunt cu privire la marturiile istorice, prezentate ca fragmente din carte in aceste pagini:

Marturia istoriei (1) – Introducere, Tertulian si Origen | Argumentul X
Marturia istoriei (2) – Ciprian din Cartagina, Ioan Gura de Aur | Argumentul X
Marturia istoriei (3) – Augustin impotriva lui Pelagius | Argumentul X
Marturia istoriei (4) – Valdenzii sustineau si practicau botezul pruncilor | Argumentul X

Dacă aceste afirmații istorice sunt corecte (și chiar sunt corecte, pentru că sunt la fel bine atestate precum orice altă realitate consemnată în istoria Adunării), atunci este demonstrat faptul că pentru o perioadă de aproape 1500 după Hristos, practica botezului copiilor a fost universală. Nu a existat absolut nicio excepție de la această realitate generală în întreaga Adunare creștină, care ori prin principiu, ori prin vreo analogie, să poate permite chiar şi în cea mai mică măsură doctrina fraţilor noştri baptişti împotriva botezului copiilor. Este deci demonstrat că, începând din vremea apostolilor şi până la anabaptiştii din timpul lui Luther, convingerea generală a Adunării creştine, fără a avea împotrivitori, a fost să considere copiii de credincioși drept membri ai Adunării, și prin urmare să-i boteze.

Dar mai mult decât atât, dacă Continuă lectura

Marturia istoriei (4) – Valdenzii susțineau si practicau botezul pruncilor | Argumentul X

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

De asemenea, observam că acei martori ai Adevărului evlavioşi și renumiţi, cunoscuţi sub numele de valdenzi, păstrau fără îndoială doctrina şi practica botezului pruncilor. În mărturisirile lor de credință și în alte scrieri, făcute între secolele XII și XVI, în care ei prezintă crezurile și practicile lor, moştenite din tată în fiu, pentru câteva sute de ani înainte de Reformă, valdenzii vorbesc despre acest lucru atât de des și de clar, încât se exclude orice îndoială. Următoarele fragmente vor mulţumi pe orice cercetător raţional şi cinstit.

Valdenzii spuneau: „Botezul este Continuă lectura

Marturia istoriei (3) – Augustin împotriva lui Pelagius | Argumentul X

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

Nu mai amintesc despre mărturia altor scriitori renumiţi din secolele III și IV în sprijinul faptului că botezul copiilor a fost practicat pretutindeni, în vremea când au scris ei. Vă voi reține însă atenţia cu o singură mărturie care privește istoria acestei porunci şi practici. Este cea a lui Augustin, unul dintre cei mai evlavioşi, cei mai învățați și respectabili dintre Părinții Bisericii. El a trăit într-o vreme la peste trei sute de ani după apostoli. Avem mărturisirea lui în legătură cu cea a lui Pelagius, un eretic învățat care trăia în aceeaşi vreme. Augustin pledează în favoarea doctrinei păcatului strămoşesc, împotriva lui Pelagius. El întreabă: „De ce sunt copiii botezați pentru iertarea păcatelor, în cazul în care ei nu ar avea nici un păcat?” În același timp, îi sugerează lui Pelagius că, pentru a nu se contrazice singur, dacă respinge existenţa păcatului strămoşesc ar trebui să respingă şi botezul pruncilor, drept consecinţă.

Răspunsul lui Pelagius este Continuă lectura

Marturia istoriei (2) – Ciprian din Cartagina. Ioan Gură de Aur | Argumentul X

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

O altă mărturisire cel puţin la fel de puternică este cea a lui Ciprian, unul dintre Părinţii Bisericii, latin din secolul al treilea şi contemporan cu Origen.

În anul 253 după Hristos, a avut loc un conciliu (sinod) format din șaizeci și șase de episcopi sau păstori, la Cartagina, sub conducerea lui Ciprian. Pentru acest conciliu, Fidus, un păstor din provincie, a trimis următoarea întrebare, la care şi-a dorit să capete răspuns prin sfatul reunit al celorlalţi: anume, dacă era necesar pentru administrarea botezului să se aștepte până la a opta zi, precum fusese în cazul tăierii împrejur, sau dacă un copil ar putea fi botezat mai devreme după naștere. Întrebarea, după cum putem observa, nu a fost dacă ar trebui să fie copiii botezaţi. Lucrul acesta era de la sine înţeles. Ci pur și simplu, dacă era necesar să Continuă lectura

Mărturia istoriei (1) – Introducere. Tertulian si Origen | Argumentul X

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

Istoria Adunării creștine oferă un argument de o putere irezistibilă încă din perioada apostolică, în favoarea voii lui Dumnezeu pentru botezul pruncilor.

Vă pot asigura, prietenii mei, cu cea mai mare căldură și convingere, după o cercetare foarte amănunţită pe această temă, că pentru mai bine de 1500 ani de la nașterea lui Hristos, nu a existat nici măcar o comunitate de creștini în care botezul copiilor să fie respins pe vreunul din motivele folosite astăzi de frații noștri baptişti. Este de necontestat că aceia cunoscuţi în istoria Adunării sub numele de “anabaptiști”, care au apărut în Germania în jurul anului 1522, au constituit prima comunitate de oameni din întreaga lume creștină care să respingă botezul copiilor pe motivele adoptate în prezent de către grupul creştinilor anti-pedobaptisti (adică aceia care resping botezul copiilor). Sunt conștient că unii dintre cei mai înflăcăraţi susținători ai doctrinei baptiste considera că această afirmaţie ar fi fără dovezi. Dar, după cum vom vedea în continuare, ea Continuă lectura

Alte pasaje biblice clare pentru botezul pruncilor | Argumentul IX

(Nota: acesta este doar un pasaj din cartea „Botezul copiilor mici, biblic si rational”, de Samuel Miller. Este foarte probabil ca pasajul sa para incomplet asa, separat de restul cartii. De aceea recomand citirea intregii carti. Se gaseste online AICI, sau se poate descarca gratuit in format PDF, HTML, MOBI si EPUB – detalii AICI)

(recomandare: urmariti si materialul audio, subtitrat, de R. C. Sproul – AICI )

Cu toate că Noul Testament nu conține texte care să declare că pruncii credincioşilor sunt membri ai Adunării în virtutea nașterii lor, totuşi găsim multe pasaje care nu pot fi explicate în mod raţional şi sincer decât în armonie cu această înţelegere. Următoarele pasaje sunt astfel de exemple.

Profetul Isaia, deși nu a fost un scriitor al Noului Testament, a scris în cel mai interesant mod despre timpurile Noului Testament. A scris despre slavă din ziua de pe urmă, despre acea zi atunci când „lupul şi mielul vor paste împreună, leul va mânca paie ca boul”, atunci când nu va mai fi nimic care să rănească sau să distrugă, pe întregul munte sfânt al lui Dumnezeu. Despre acea zi, profetul insuflat de Duhul Sfânt declară: „Iată, Eu fac ceruri noi și un pământ nou, aşa că nimeni nu-şi va mai aduce aminte de lucrurile trecute şi nimănui nu-i vor mai veni în minte… căci zilele poporului Meu vor fi ca zilele copacilor, şi aleşii Mei se vor bucura de lucrul mâinilor lor. Nu vor munci degeaba şi nu vor avea copii ca să-i vadă pierind, căci vor alcătui o sămânţă binecuvântată de Domnul, şi copiii lor vor fi împreună cu ei.” (Isaia 65:25, 11:9, 65:17,22,23).

Cuvintele Domnului Hristos cu privire la copii sunt în armonie doar cu doctrina pe care o discutăm acum. „Atunci I-au adus nişte copilaşi, ca să-Şi pună mâinile peste ei şi să Se roage pentru ei. Dar ucenicii îi certau. Şi Iisus le-a zis: ‘Lăsați copilaşii să vină la Mine şi nu-i opriţi, căci Împărăţia cerurilor este a celor ca ei.’ După ce Şi-a pus mâinile peste ei, a plecat de acolo.” (Matei 19:13-15). Cercetând limbajul folosit de mai mulți evangheliști cu privire la acest eveniment, înţelegem în mod evident că Continuă lectura